Majoritatea pagubelor constatate în municipiul Hunedoara după furtuna puternică de miercuri după-amiază sunt acoperişuri ce au fost construite în anii 2000, fără proiecte avizate de specialişti şi fără autorizaţie, a informat autoritatea locală.
‘Cea mai mare parte a pagubelor produse în urma furtunii de astăzi (12.07.2023) este produsă de acoperişuri construite în anii 2000, fără ca acestea să fi fost avizate sau autorizate de Primărie. Reamintim că, în astfel de situaţii, responsabilitatea juridică le revine proprietarilor de locuinţe din respectivele blocuri’, se arată într-un comunicat al Primăriei Hunedoara, postat pe pagina de Facebook a instituţiei.
Vijelia abătută miercuri după-amiază asupra municipiului Hunedoara a produs pagube în mai multe zone ale oraşului. În principal, este vorba despre acoperişuri sau bucăţi de acoperiş ce au fost dislocate de rafalele de vânt extrem de puternice şi despre copaci rupţi de vânt.
Angajaţii Primăriei, Poliţiei Locale şi cei ai societăţilor din subordinea Consiliului Local Hunedoara – Salubprest şi Ecoserv, sunt în teren şi vor acţiona pe întreg parcursul zilei pentru diminuarea efectelor furtunii, primele intervenţii fiind cele acolo unde sunt semnalate situaţii de urgenţă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în municipiul Hunedoara, pe strada Constantin Bârsan, o parte a unui acoperiş din tablă, cu o suprafaţă de circa 90 de metri pătraţi, a fost smulsă de vântul puternic, prăbuşindu-se peste trei autoturisme. Mai mulţi copaci au fost doborâţi la pământ, fiind blocate mai multe artere de circulaţie. Echipaje operative ale pompierilor militari acţionează punctual pentru fiecare situaţie semnalată.
Mai multe localităţi din partea centrală a judeţului Hunedoara s-au aflat miercuri după-amiază sub cod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de 70-80 km/h şi cu averse locale de ploaie însoţite de descărcări electrice.