AcasăStiri generaleMunicipiul Suceava nu mai are cazuri de COVID-19; doar 10 persoane internate...

Municipiul Suceava nu mai are cazuri de COVID-19; doar 10 persoane internate în judeţ

În municipiul Suceava şi alte 97 de localităţi din judeţ, din totalul de 114, nu mai este activ niciun caz de infecţie cu noul coronavirus, a informat, marţi, Prefectura Suceava.

Potrivit sursei citate, incidenţa cazurilor de COVID-19 la nivelul judeţului Suceava este de 0,03 la mia de locuitori, fiind în evoluţie un număr de 21 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus.

În prezent, în judeţul Suceava se află în carantină 992 de persoane, iar alte 20 sunt în izolare.

Numărul total de persoane testate până în prezent în judeţ este de 253.235, iar în ultimele 24 de ore au fost testate 1.218 persoane.

La nivelul judeţului, în ultimele 24 de ore, a fost internată o persoană diagnosticată cu COVID-19, totalul persoanelor internate şi diagnosticate cu această patologie fiind de zece.

Până în prezent, în judeţul Suceava au fost vaccinate 87.801 persone, dintre care 77.875 cu rapel.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks