Municipiul Suceava va avea în acest an cel mai mare buget de după Revoluţia din 1989, de peste 900 de milioane de lei, a declarat, miercuri, primarul Ion Lungu.
Potrivit primarului, pentru investiţii este alocat din fundamentările făcute până în prezent un buget ”enorm de mare”, respectiv 545 de milioane de lei, reprezentând peste 110 milioane de euro.
‘Vom avea investiţii de 110 milioane de euro, din care 70 de milioane de euro sunt fonduri europene şi 40 de milioane de euro fonduri proprii. Asta în afară de Sala Polivalentă de 5.000 de locuri care costă 30 de milioane de euro, bani prinşi în bugetul CNI (…) Va fi un buget sută la sută al dezvoltării. Nu este uşor. Este o provocare şi pentru noi. Este vorba de cele 50 de investiţii prioritare pe care le-am expus. Sunt foarte multe proiecte care sunt concomitent de implementat. Suntem în stare de alertă, urmărim zilnic metodologiile, ghidurile, apelurile şi sper să punem în practică cât mai multe dintre aceste proiecte’, a spus Lungu.
În ceea ce priveşte cheltuielile de funcţionare, suma alocată se ridică la 367,227 de milioane de lei.
Bugetul municipiului Suceava pentru anul 2023 va fi aprobat în şedinţa din 26 ianuarie.