Deputatul PNL Alexandru Muraru afirmă că în proiectul de buget transmis Parlamentului de Guvern se regăseşte alocarea primelor fonduri în vederea construirii unui nou sediu pentru Opera Naţională Română Iaşi. ‘Această iniţiativă figurează pe o listă scurtă de 8 obiective majore de patrimoniu care ar urma să fie reabilitate sau construite în următorii 6 ani. 270 milioane euro este necesarul de finanţare pentru aceste 8 obiective de interes naţional, printre care şi Opera Naţională Română Iaşi. Ministerul Culturii a solicitat ca statul român să prelungească acordul de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), instituţia care a dat deja un aviz de principiu în acest sens. Din cei 270 milioane euro, 80% vor fi asiguraţi printr-un credit accesat de la această organizaţie financiară’, a declarat Muraru, potrivit unui comunicat transmis de PNL Iaşi. În opinia parlamentarului, realizarea acestui obiectiv de investiţii face parte dintr-o viziune mai amplă a Partidului Naţional Liberal în vederea transformării culturii într-un instrument de dezvoltare. Totodată, deputatul şi-a afirmat susţinerea pentru conducerea Operei şi autorităţile locale în paşii necesari pentru a pune în acord nevoile şi noua investiţie, în facilitarea relaţiei cu autorităţile centrale şi cu toţi factorii implicaţi în operaţionalizarea acestui proiect. ‘Guvernarea PSD a ignorat până la aproape de dispariţie cultura. Iaşiul are un potenţial extraordinar de a face din cultură un instrument de dezvoltare, care să genereze creştere economică, să atragă turişti şi să dezvolte noi sectoare economice pe orizontală. Construirea unui nou sediu pentru Opera Naţională Română din Iaşi este un pas concret în acest sens. Avem artişti extraordinari, resurse umane şi de creativitate cum nu are un alt oraş. Avem tot ce trebuie, mai puţin infrastructura’, a subliniat deputatul liberal. Reacţia vine după ce marţi senatorul Maricel Popa, liderul PSD Iaşi, afirma, tot prin intermediul unui comunicat de presă, că a depus peste 80 de amendamente la proiectul de buget prin care solicită guvernului să regândească finanţările alocate Iaşiului astfel încât să fie suplimentate fondurile pentru toate marile proiecte de infrastructură şi culturale.