Acasă55Muraru: Şedinţă solemnă a Parlamentului pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iaşi,...

Muraru: Şedinţă solemnă a Parlamentului pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iaşi, pe 30 iunie

Deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, anunţă că Parlamentul va organiza pe 30 iunie, pentru prima dată în istoria sa, o şedinţă solemnă a camerelor reunite pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iaşi, din iunie 1941.

‘Prin iniţiativa de a comemora 80 de ani de la cel mai mare masacru petrecut pe teritoriul României în epoca modernă în cadrul unei şedinţe solemne, organul reprezentativ suprem al tuturor cetăţenilor români va transmite un mesaj puternic de recunoaştere a suferinţei victimelor şi supravieţuitorilor Pogromului, iar acele evenimente istorice vor beneficia astfel de atenţia semnificativă din partea opiniei publice interne şi internaţionale’, afirmă Muraru într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

El arată că la această şedinţă solemnă au fost invitaţi preşedintele României, membrii Guvernului, foştii şefi de stat, reprezentanţii Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, şeful Casei Regale a României, Patriarhul BOR şi a liderii celorlalte culte religioase, reprezentanţii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ai Armatei Române, ai Academiei Române, precum şi supravieţuitori sau urmaşi ai victimelor Pogromului.

‘Comemorarea acelor evenimente din iunie 1941 reprezintă, pentru întreaga societate de astăzi, pentru comunitatea de la Iaşi şi pentru România un moment deosebit de important din perspectiva recunoaşterii şi asumării trecutului, precum şi o reflectare autentică a felului în care autorităţile de astăzi contribuie la cultivarea memoriei naţionale. Parlamentul României face astfel un pas deosebit de important, onorabil şi impozant, un mesaj puternic către întreaga naţiune, către cetăţeni şi instituţii, către partenerii internaţionali. Forul suprem al democraţiei din România onorează în acest fel principiul european de astăzi ‘nu există reconciliere fără rememorare’, iar prin această sesiune solemnă ambele camere ale Parlamentului onorează memoria victimelor, condamnă criminalii şi contribuie la punerea bazelor unei reconcilieri clădite pe adevăr şi rememorare’, mai arată Muraru.

El afirmă că organizarea unei sesiuni solemne dedicată Pogromului de la Iaşi este o continuare firească şi o nouă etapă din asumarea istoriei şi memoriei noastre naţionale.

‘Parlamentul României face, astfel, un progres enorm de la etapa de elogiere a unor criminali de război şi încercări de negare a Holocaustului, în anii ’90, până la acest moment, în care organizăm o şedinţă solemnă fără precedent’, spune Muraru.

În 7 iunie, Birourile permanente reunite au aprobat solicitarea lui Alexandru Muraru privind organizarea şedinţei solemne a Parlamentului pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iaşi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks