AcasăStiri generaleMureş: A fost reluată circulaţia pe DN 15 E60, în urma accidentului...

Mureş: A fost reluată circulaţia pe DN 15 E60, în urma accidentului soldat cu patru răniţi

Circulaţia rutieră a fost reluată, după mai bine de o oră, pe Drumul Naţional 15 (E60), la ieşire din oraşul Luduş spre Cheţani, unde a avut loc un accident rutier între un autoturism şi o autoutilitară, soldat cu rănirea a patru persoane, a anunţat ISU Mureş. ‘În total sunt patru victime, două cod galben şi două cod verde, toate cooperante. S-a deplasat la faţa locului elicopterul SMURD pentru a prelua victima din autoturism, iar ambulanţa SAJ a preluat cei trei pasageri din autoutilitară şi i-a transportat la CPU Luduş. (…) Elicopterul SMURD a preluat a patra victimă şi a transportat-o la UPU Târgu Mureş. Drumul este eliberat, s-a reluat circulaţia pe ambele sensuri’, au arătat reprezentanţii ISU Mureş. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a precizat că se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul. ‘Astăzi, în jurul orei 11,30, pe DN 15, la km. 28+580 metri în afara localităţii Luduş, a avut loc un accident rutier, cu victime. Au fost implicate două autovehicule, iar patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 70 de ani, au fost răniţi. Aceştia au fost transportaţi la unitatea spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul’, au precizat reprezentanţii IPJ Mureş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks