Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident petrecut pe D13 E60, în localitatea Chendu, după ce o autoutilitară s-a tamponat cu un autoturism.
‘În accident au fost implicate un autoturism în care se aflau trei persoane şi o autoutilitară cu doi pasageri. În urma impactului autoturismul este răsturnat în afara părţii carosabile. Persoanele aflate în autoutilitară nu necesită îngrijiri medicale, iar cele trei victime din autoturism (două de cod verde şi una de cod galben) au fost preluate de echipajele medicale prezente la faţa locului (…) Cele trei victime de cod galben şi cod verde sunt transportate în aceste momente la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale de specialitate(…) Se asigură măsurile specifice prevenirii şi stingerii incendiilor’, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş.
La faţa locului intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Bălăuşeri.
Potrivit ISU Mureş, în urma impactului a rezultat un stâlp de electricitate rupt, iar un echipaj din partea distribuitorului de energie electrică acţionează pentru remedierea avariei.
Circulaţia s-a reluat pe un sens de mers după circa 30 de minute.