Aeroclubul României a anunţat, într-un comunicat de presă, că accidentul petrecut marţi pe Aeroclubul Târgu Mureş, în urma căruia un tânăr de 19 ani a căzut în gol de la o înălţime semnificativă, a fost cauzat de deschiderea defectuoasă a paraşutei principale.
Conform surse citate, paraşuta principală şi cea de rezervă au fost găsite încurcate şi deschise parţial.
‘Astăzi, 24 mai 2022, în jurul orei 12.00, un elev paraşutist al Aeroclubului Teritorial ‘E. Carafoli’ Mureş, aflat la al 17-lea salt în cadrul cursului de obţinere a licenţei, a suferit un accident ca urmare a deschiderii defectuoase a paraşutei principale, luând contact dur cu solul, paraşuta principală şi cea de rezervă fiind încurcate şi deschise parţial. Au fost luate imediat măsurile necesare conform procedurilor standard, fiindu-i acordate îngrijiri medicale de către personalul solicitat prin Serviciul de Urgenţă 112. Au fost informate toate autorităţile competente în astfel de situaţii, iar inspectori ai Autorităţii de Investigaţie şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS) urmează să investigheze cauzele care au dus la acest accident. Conducerea Aeroclubului României a dispus oprirea activităţii de paraşutism în toate aerocluburile teritoriale, până la stabilirea cauzelor accidentului’, a precizat Aeroclubul României, într-un comunicat de presă postat pe site.
Coordonatorul UPU SMURD Mureş, Maria Salanţa, a arătat că tânărul este în comă profundă, iar la ora 13,45 starea sa era ‘relativ stabilă’, fiind aşteptate de echipa medicală rezultatul investigaţiilor efectuate cu Computer Tomgraf.
‘A căzut de la o înălţime foare mare. A fost preluat de echipajul de terapie intensivă în comă profundă şi se află sub investigaţii, fiind vorba despre mai multe leziuni. S-a făcut examinarea CT şi se aşteaptă rezultatele’, a precizat Maria Salanţa. AGERPRES / (A, AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)