Aproape 8% dintre elevii mureşeni eligibili pentru vaccinare, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, s-au imunizat deja, iar până acum nicio şcoală din judeţ nu a solicitat înfiinţarea de centre de vaccinare.
‘În judeţul Mureş, categoria elevilor eligibili, de la 12 la 18 ani, cuprinde un număr de 34.461 de elevi. Până în prezent, avem, din datele furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică, un număr de 2.609 elevi vaccinaţi, aproape 8%’, a declarat joi prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, într-o conferinţă de presă.
Potrivit prefectului, campania de vaccinare în unităţile de învăţământ se va derula în perioada 13 septembrie – 15 noiembrie, iar în universităţi de la 1 octombrie până la data de 1 decembrie.
Pentru învăţământul preuniversitar, acţiunea de vaccinare se va desfăşura cu echipe mobile de vaccinare, prin înfiinţarea unor cabinete proprii de vaccinare în cabinetele medicale sau prin arondarea unităţilor de învăţământ la centrele de vaccinare din proximitate care folosesc unul dintre cele două vaccinuri ce au recomandare de administrare la persoanele cu vârsta de peste 12 ani.
‘Conform procedurii, vom vizita acele locaţii (propuse de şcoli – n.r.) săptămânal. Centralizăm, analizăm şi luăm măsurile punctual, în funcţie de situaţie. Astăzi nu avem solicitări, dar probabil că săptămâna viitoare vor apărea solicitări în acest sens’, a arătat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, doctorul Iuliu Moldovan, în aceeaşi conferinţă de presă.
Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Sabin Gavril Păşcan, a arătat că Inspectoratul Şcolar Judeţean va fi informat săptămânal de către şcoli cu privire la numărul elevilor interesaţi de vaccinare.
‘Săptămânal, fiecare unitate de învăţământ va transmite către Inspectoratul Şcolar o machetă, pentru ca să putem centraliza la finalul zilei de joi toate dorinţele elevilor, însoţite de acordul părinţilor sau tutorilor legali în cazul minorilor, cu privire la disponibilitatea vaccinării şi tipului de vaccin, pentru ca DSP să se poată organiza în acest sens, fie prin intermediul medicilor şcolari, fie prin echipe mobile’, a subliniat Sabin Gavril Păşcan.
El a spus că, la nivelul judeţului, 47% dintre angajaţii din sistemul de învăţământ preuniversitar s-au vaccinat.
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a precizat că, dată fiind incidenţa mică a cazurilor de SARS-CoV-2, de cazuri 0,31 la mia de locuitori, în judeţul Mureş toţi cei 83.547 de elevi se vor prezenta la şcoală, cu prezenţă fizică, în toate cele 600 de unităţi de învăţământ.
‘Ne bucură foarte mult acest lucru şi este şi scopul nostru ca acest mod de predare, cu prezenţă fizică, să fie cât mai îndelungat. Am avut mai multe activităţi care preced începerea noului an şcolar. (…) Timp de două săptămâni, echipe mixte ale Instituţiei Prefectului, Inspectoratului Şcolar Judeţean, DSP şi ISU s-au deplasat în teren pentru a verifica toate condiţiile în care copiii şi cadrele didactice se vor întoarce la şcoală. Astăzi vom avea o întâlnire cu primarii localităţilor din judeţul Mureş, pentru a afla ce dificultăţi întâmpină în pregătirea unităţilor şcolare pe care le administrează’, a afirmat Mara Togănel.
Prefectul a spus că, în data de 13 septembrie, cursurile vor începe faţă în faţă în judeţul Mureş, iar acest lucru va rămâne valabil cât timp rata de incidenţă CCOVID-19 din localitate este sub 6 la 1.000 de locuitori.
Totodată, Inspectoratul Şcolar va organiza o întâlnire cu toţi directorii de şcoli, astfel încât să ne asigurăm că toată lumea lucrează în echipă pentru ca elevii să aibă cele mai potrivite condiţii, odată întorşi la cursuri.
Mara Togănel a precizat că toate unităţile de învăţământ au transportul asigurat pentru elevi, îndeplinesc condiţiile igienico-sanitare şi beneficiază de încălzire, dar şi că 17 unităţi de învăţământ nu au autorizaţie de funcţionare.
În plus, s-a trecut la eliberarea sălilor de sport în care au funcţionat centre de vaccinare, astfel încât copiii să îşi poată derula activităţile sportive în interior pe timpul iernii.