AcasăStiri generaleMureş: Autostrada Târgu Mureş - Ungheni şi drumul de legătură sunt în...

Mureş: Autostrada Târgu Mureş – Ungheni şi drumul de legătură sunt în stadiu de execuţie de 70%

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a anunţat, miercuri, că stadiul de execuţie a porţiunii de autostradă Târgu Mureş – Ungheni şi a drumului de legătură cu municipiul reşedinţă de judeţ a ajuns la 70% şi că lucrările vor fi gata în toamna acestui an, înainte de termenul prevăzut în contract.

‘Am urmărit proiectul sectorului de Autostradă Târgu Mureş – Ungheni şi Drum de Legătură încă de la semnarea contractului. Aşa cum este normal, Instituţia Prefectului s-a implicat de fiecare dată atunci când a fost nevoie de o colaborare între proiectanţi, constructor şi instituţiile publice implicate în procesul de avizare şi buna derulare a lucrărilor. Iată că procentul de execuţie a ajuns în aceste zile la 70%, lucru confirmat şi în discuţia pe care am avut-o, săptămâna trecută, cu Dan Suhani, director în cadrul STRABAG. În această perioadă se aşterne stratul final de uzură, se lucrează la finalizarea celor 9 poduri şi pasaje, dar şi la semi-nodul rutier de la Ungheni, cu cele 2 sensuri giratorii prin care proiectul se conectează la Municipiul Târgu Mureş. Lucrările vor fi gata în această toamnă, înainte de termenul de finalizare stabilit în contract’, a arătat prefectul Mara Togănel, într-o postare pe Facebook.

Contractul de execuţie a lucrărilor pentru cei 9,2 kilometri pe tronsonul Târgu Mureş – Ungheni, 4,5 kilometri de autostradă şi 4,7 de kilometri de drum de legătură a fost semnat în luna mai 2020, valoarea acestuia fiind de 192 milioane de lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks