Un bărbat de 73 de ani, din Luduş, a fost reţinut pentru proxenetism, fiind acuzat că în perioada august – noiembrie ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe femei, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş.
‘La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii oraşului Luduş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a unui bărbat de 73 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Din cercetări a reieşit că, în perioada august – noiembrie 2023, cel în cauză ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe femei, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale’, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei menţionate, pentru documentarea activităţii infracţionale, sub coordonarea procurorului de caz, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, toate în oraşul Luduş. Cu ocazia acestora, poliţiştii au identificat şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 100.000 de lei, înscrisuri şi documente contabile, dar şi telefoane mobile. De asemenea, în interesul completării probatoriului, au fost efectuate percheziţii informatice asupra mediilor de stocare ridicate.
În cauză au fost audiaţi doi bărbaţi, de 73, respectiv 47 de ani, dar şi două femei, de 60, respectiv 42 de ani.
Pe numele bărbatului de 73 de ani a fost emisă o ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, fiind condus sub escortă şi predat Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureş. El va fi prezentat magistraţilor pentru arestare preventivă.
‘În continuare sunt efectuate cercetări pentru probarea întregii activităţi infracţionale, în cadrul unui dosar penal de proxenetism şi mărturie mincinoasă, sub supravegherea unităţii de parchet competente’, se mai arată în comunicat.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, iar cercetările şi activităţile întreprinse au beneficiat de sprijinul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Târgu Mureş. Totodată, potrivit comunicatului, un aport însemnat în cauză a fost cel oferit de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.