O refugiată din calea războiului din Ucraina, Halina Karaciunova, a obţinut o bursă din partea Ambasadei Franţei la Bucureşti pentru promovarea unui proiect de prevenire a traficului de persoane în rândul conaţionalilor ei, refugiaţi în România, iar primul eveniment de popularizare a acestui risc va fi organizat luna viitoare, la Târgu Mureş, alături de Asociaţia Suryam.
‘Colega mea, Halina Karaciunova, cea cu care lucrăm de cel mai mult timp, a fost la un curs la Bucureşti legat de traficul de persoane. În urma acestui curs a câştigat şi o bursă din partea Ambasadei Franţei. Urmează la începutul lunii septembrie să organizăm un eveniment de amploare, MureşHUB, împreună cu colega noastră, destinat refugiaţilor ucraineni pe acest subiect, al traficului de persoane. Aş vrea să vedeţi acest subiect nu doar legat de aspectul sexual, vorbim şi de trafic de persoane în ceea ce priveşte locul de muncă şi abuzurile care au loc, sunt mai multe forme de abuzare. Ar fi ciudat să credem că aceste lucruri nu sunt o realitate chiar şi în România’, a declarat, vineri, preşedintele Asociaţiei Suryam, Marius Dumitrescu, la o şcoală de vară organizată la Târgu Mureş pentru jurnalişti, în vederea diseminării unor informaţii corecte despre refugiaţii din Ucraina.
Marius Dumitrescu a spus că, împreună cu Halina Karaciunova, se doreşte creşterea nivelului de conştientizare în cadrul comunităţii ucrainene, astfel încât refugiaţii să poată să realizeze când sunt supuşi vreunui abuz.
‘Şi cred că este un semn de maturitate a acestei comunităţi faptul că la şase luni deja organizăm un astfel de eveniment în Târgu Mureş. Va fi, cel mai probabil, transmis şi live pe Youtube, tocmai pentru a avea acces cât mai mulţi refugiaţi din ţară la astfel de informaţii. Halina Karaciunova a fost extrem de activă. Cred că a trăit toate acele studii de caz care au fost prezentate, le-a trăit în primul rând ca mamă, apoi ca femeie, pentru că probabil s-a regăsit în aceste riscuri. E adevărat, este o persoană extrem de cerebrală şi nu cred că ar putea să devină victimă, dar cred totuşi că pasiunea cu care a abordat acest subiect, interesul foarte mare, punând foarte multe întrebări, a dovedit că este pregătită în orice moment să vorbească despre acest subiect’, a arătat Dumitrescu.
Organizatorii Şcolii de vară au promis jurnaliştilor prezentarea unor statistici, în premieră, referitor la victimele abuzurilor din rândul refugiaţilor.
‘Statisticile autorităţilor sunt un pic distorsionate pentru că pentru a lua în evidenţă o victimă trebuie să vorbim, în primul rând, de o reclamaţie care stă la baza unei anchete şi apoi o decizie judecătorească. Deci vă daţi seama câte situaţii sunt în care victima refuză, din anumite aspecte psihologice, să depună astfel de reclamaţii. Repet, cred că este un semn de maturitate a acestei comunităţi că se gândeşte atât de departe. Este o nevoie în acest moment de informaţii corecte faţă de subiectul traficului de persoane. Nu cred că ne vom opri la o singură ediţie, ştim că va fi în prima săptămână din septembrie, estimăm o participare a refugiaţilor de peste 100 de persoane. Aceste 100 de persoane probabil vor deveni promotori şi vor transmite mai departe informaţia’, a precizat Marius Dumitrescu.
Asociaţia Suryam şi Crucea Roşie Târgu Mureş organizează, începând de vineri, timp de două zile, o Şcoală de vară pentru jurnalişti, în cadrul proiectului ‘MureşHub: Centrul unic de integrare şi asistenţă socială a refugiaţilor din judeţul Mureş’, pentru încurajarea diseminării informaţiilor corecte cu privire la refugiaţii din Ucraina. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)