Prefectura Mureş a anunţat, miercuri, că încă cinci cabinete medicale noi urmează să fie deschise în judeţ, pentru vaccinarea populaţiei cu serul AstraZeneca, iar numărul total al centrelor în care se va derula etapa a doua a imunizării împotriva COVID-19 va fi de 15. ‘Începând cu data de 15 februarie 2021, va începe imunizarea populaţiei cu vaccinul AstraZeneca în cele 5 cabinete noi de vaccinare deschise în judeţul Mureş. Odată cu deschiderea celor 5 fluxuri, în judeţul Mureş vor funcţiona, în total, 15 cabinete dedicate vaccinării populaţiei din etapa a doua. Cele 5 cabinete noi dedicate imunizării cu vaccinul AstraZeneca sunt: la Târgu Mureş – Casa de Oaspeţi a Primăriei, str. Plutelor, nr. 2 (două cabinete de vaccinare), la Iernut – Sala de sport a oraşului Iernut, str. Iuliu Maniu, nr. 4 (un cabinet de vaccinare), la Sărmaşu – Sala de sport a oraşului Sărmaşu, str. Dezrobirii, nr. 5 (un cabinet de vaccinare) şi la Ungheni – Căminul Cultural Ungheni, nr.110 B (un cabinet de vaccinare)’, a arătat Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, într-un comunicat de presă. Înscrierea pentru vaccinare a început de miercuri şi se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din etapa a II-a, adică cele cu boli cronice şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale. ‘Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/ curant, cât şi prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numărul de suport alocat judeţului Mureş: 021.414.44.65’, a precizat Prefectura Mureş. Până la această dată, în judeţul Mureş au intrat 33.305 doze de vaccin împotriva COVID-19, iar de la începutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate cinci reacţii adverse uşoare. ‘În ceea ce priveşte personalul medical cuprins în etapa 1 de vaccinare, au fost vaccinate 9.169 de persoane. De asemenea, în judeţul Mureş au fost vaccinate 10.520 de persoane cuprinse în etapa a doua de vaccinare şi 1.912 persoane din centrele sociale şi rezidenţiale. La data de 10 februarie, se află în curs de administrare 1.061 doze de vaccinuri împotriva COVID-19. De la începutul campaniei de vaccinare, în judeţul Mureş au fost înregistrate 5 reacţii adverse uşoare’, a menţionat Prefectura.