AcasăStiri generaleMureş: Circa 80% dintre angajaţii din învăţământul preuniversitar, în grevă de avertisment

Mureş: Circa 80% dintre angajaţii din învăţământul preuniversitar, în grevă de avertisment

Preşedintele filialei Mureş a Federaţiei Sindicatului din Educaţie ‘Spiru Haret’, Maria Rezi, susţine că deşi la greva de avertisment de miercuri şi-au anunţat participarea între 72 şi 73% dintre angajaţii din învăţământul preuniversitar, la protest au luat parte mult mai multe persoane decât s-a confirmat iniţial.

‘Întrucât protestul nostru de la Bucureşti a rămas fără un răspuns, tot ceea ce am cerut nu ni s-a dat, noi am continuat următorul mod de a ne manifesta, prin grevă generală. Greva generală presupune întâi o grevă de avertisment pe care am avut-o astăzi, între orele 11,00 şi 13,00. Toate unităţile de învăţământ mureşean au fost în grevă, indiferent din care sindicat au făcut parte protestatarii. Noi am fost anunţaţi că participă peste 72%, aproape 73%, acum centralizăm toate datele din teritoriu şi, din ce avem până acum din teritoriu, suntem cu mult mai mult peste ceea ce am declarat că participă la această grevă de avertisment. S-au alăturat şi colegi nesindicalişti sau cei care încă nu au aderat iniţial la protest. Această grevă înseamnă că noi continuăm greva, în 22 mai o începem, dar nu aş putea zice la ora aceasta când o vom termina’, a declarat Maria Rezi, pentru AGERPRES.

Potrivit liderei Sindicatului ‘Spiru Haret’ Mureş, copiii au fost supravegheaţi în clase chiar dacă nu s-au ţinut lecţii pe perioada protestului, iar fiecare comitet de organizare a asigurat toate condiţiile în unităţile şcolare astfel încât să nu se întâmple nimic ieşit din comun.

‘Elementele esenţiale şi greva au avut loc cu participare efectivă în unităţile şcolare a colegilor noştri. Nu ştim dacă se va ajunge la blocarea anului şcolar, totul depinde de acei factori care răspund de tot ce s-a întâmplat în sistemul de învăţământ până acum şi nu vorbesc numai de salarizare, de finanţare, ci de aşezarea dascălilor la locul lor’, a mai afirmat Maria Rezi.

Miercuri, timp de două ore, sindicaliştii din învăţământ s-au aflat în grevă de avertisment, cu cadrele didactice prezente la clasă. De asemenea, în cazul în care revendicările acestora nu vor fi rezolvate, sindicaliştii au anunţat că de luni, 22 mai, vor intra în grevă generală. În cursul zilei de miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, pe fondul acţiunilor de protest derulate de aceştia. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks