Mureş: Cojoacele din colecţia Muzeului Etnografic din Reghin vor fi restaurate pentru a fi expuse

Zece din cele 75 de cojoace româneşti, săseşti şi maghiare aflate în patrimoniul Muzeului Etnografic ‘Anton Badea’ din Reghin vor fi restaurate cu ajutorul unui cojocar tradiţional de pe Valea Mureşului Superior, iar după restaurare vor face obiectul unei expoziţii. ‘Avem o colecţie de port tradiţional care cuprinde 75 de cojoace, dintre care 48 sunt româneşti, 25 sunt săseşti şi două sunt maghiare. O parte din ele necesită restaurare şi avem o echipă din care face parte şi un meşter popular cojocar care ne ajută să le readucem aproape de starea lor iniţială şi să le cuprindem şi pe acestea în viitoarea expoziţie. Zece cojoace au pornit pe un drum nou, al restaurării, spre o echipă care le va reda frumuseţea, în ton cu autenticitatea lor’, a declarat managerul Muzeului Etnografic ‘Anton Badea’ din Reghin, Roxana Man.   Reprezentanţii Muzeului Etnografic din Reghin au precizat, într-o postare pe Facebook, că meşteşugul cojocăritului a fost unul dintre cele mai răspândite meşteşuguri specializate în prelucrarea pieilor de oaie şi s-a dezvoltat în general în zonele muntoase. ‘Aici, condiţiile de mediu, relieful, dar şi cele economice au favorizat dezvoltarea unor ocupaţii mixte pastoral forestiere sau pastoral agricole, în care erau valorificate produsele animaliere (lâna/ blana, pieile animalelor). Produsele cojocăritului sunt pieptarele deschise în faţă, care s-au purtat în Bucovina, Maramureş, Banat, Transilvania; pieptarele înfundate într-o parte, întâlnite în Munţii Apuseni, Bran, Vâlcea, Transilvania; cojoacele lungi fără mâneci, cojoacele cu mâneci. Ca element de port tradiţional, cojocul a evoluat odată cu costumul popular, influenţat de ocupaţii şi modul de viaţă. Pe lângă rolul de a asigura căldura corpului în anotimpul rece, el reprezintă şi o creaţie a artei populare, prin prezenţa unei ornamentici bogate. Astfel diferenţierile impuse de varietatea ocupaţiilor, a factorului etnic şi cultural, a mediului geografic şi istoric, au conturat un mod de viaţă specific care s-a reflectat şi în artă’, se arată în postare. Muzeografii reghineni susţin că o trăsătură definitorie a artei populare o constituie profunda simbolistică, cu rădăcini în cultura autohtonă. ‘Prin compoziţie, motive, figuri geometrice, reprezentări cu caracter simbolic, generalizări sau stilizări, dispuse alternativ, simetric sau repetitiv pe cojoace şi pe costumul popular, în general, este realizat câmpul ornamental şi întreaga gamă a elementelor decorative’, au subliniat muzeografii. Muzeul Etnografic ‘Anton Badea’ din Reghin este recunoscut pentru numeroasele porturi populare româneşti, maghiare, săseşti şi ţigăneşti pe care le deţine, care fac obiectul unei ample expoziţii permanente, pe anotimpuri, dar se remarcă şi printr-o serie de obiecte vestimentare populare intrate în categoria tezaur. Între obiectele de tezaur, care compun porturile populare româneşti, se regăsesc numeroase cămăşi populare, pieptare cu cănaci, ii cu ciupag negru şi roşu, învelitori sau ştergare de cap, catrinţe cu trup vânăt, brâuri femeieşti şi bărbăteşti, cămăşi cu cept şi multe altele. Obiectele de tezaur provin de pe Valea Mureşului Superior, de pe Valea Gurghiului şi din Câmpia Transilvaniei, în special din localităţile Săcalu de Pădure, Logig, Lunca şi Lueriu, iar unele datează de la începutul anilor 1900.