Colecţiile complete ale seriilor reprezentând familia Romanov, cea a comorilor din Muzeul Kremlinului sau cea despre flota marină de război a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) pot fi admirate într-o expoziţie de cutii de chibrituri, găzduită la Sala de Arme a Muzeului de Istorie din Sighişoara, în urma unei donaţii impresionante făcute de o asociaţie din Daneş.
‘Ne aflăm în sălile care adăpostesc colecţia de arme a Muzeului de Istorie unde am amenajat o expoziţie temporară denumită ‘De la Prometeu la atom: cutiile de chibrituri’. Aceste cutii de chibrituri au fost donate de către o instituţie din comuna Daneş cu scopul de a fi amenajată această expoziţie. Este o mică incursiune prin istoria chibriturilor, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi cum s-au perfecţionat în timp. Este o colecţie păstrată exemplar şi în aceasta putem remarca o gamă variată de cutii de chibrituri, de la cele cu design legat de teme istorice, la cele tematice. Există serii complete de personalităţi ruseşti, monumente şi podoabe de la Muzeul Kremlinului, submarine, plante, animale rare, personalităţi contemporane, actori celebri, ediţii de Crăciun, monumente celebre şi multe altele. Chibriturile provin din mai multe ţări. Aici avem peste 1.800 de cutii de chibrituri expuse’, a declarat Florina Ştefan, bibliograf la Muzeul de Istorie Sighişoara.
Potrivit reprezentanţilor Muzeului de Istorie Sighişoara, primele chibrituri, recunoscute drept ‘chibriturile chimice’, au apărut în jurul anului 1805, în Anglia, iar în anul 1845 au fost inventate chibriturile cu fosfor.
Din istoricul expoziţiei aflăm că la chibriturile chimice capetele beţişoarelor erau înmuiate în topitură de sulf, apoi erau acoperite cu un amestec de zahăr şi clorat de potasiu. Iar atunci când se trecea la aprinderea lor, beţişoarele erau introduse într-o sticluţă, unde se atingeau de o bucată de azbest îmbibată în acid sulfuric.
Chibriturile chimice au fost produse pe scară industrială din anul 1812 şi, cu toate că ofereau o alternativă la aprinderea focului, care se făcea prin lovirea dintre un amnar (bucată de oţel) şi o cremene (silex) care produceau scântei, prezentau un grad de pericol ridicat, prin manipularea sticlei cu acid sulfuric şi a pericolului de explozie din cauza bioxidului de clor rezultat în urma reacţiei chimice.
Din istoricul prezentat de muzeografii sighişoreni mai aflăm că aceste chibrituri au fost fabricate până prin 1845, deşi, între timp, un tânăr, Janos Irinyi, a contribuit decisiv la inventarea chibritului cu fosfor cu aprindere prin frecare, a căror producţie a început în 1840, la Viena.
La acest model de chibrit inventat de tânărul de doar 17 ani, capătul era uns cu un amestec de fosfor şi bioxid de plumb.
Istoricii Muzeului de Istorie a Sighişoarei susţin că producţia de chibrituri din prezent se bazează pe reţeta unui chimist pe nume Bottcher, din anul 1848, potrivit căreia beţele (care pot fi din lemn de brad, plop, tei sau anin) sunt impregnate cu parafină şi cu o soluţie de azotat de potasiu. Pe capătul băţului este clorat de potasiu şi sulfura de stibiu, iar pasta de pe cutie, e compusă, în general, dintr-un amestec de fosfor roşu, pulbere de sticlă şi bioxid de mangan.
Aceste soluţii duc la aprinderea uşoară a lemnului, care, în urma arderii, se preface în cărbune fără jar.
Colecţionarii de chibrituri se numesc filumenişti, cuvântul derivând din limba greacă phil (loving-iubitor) şi latină lumen (light-lumină), adică iubitor de lumină, şi a fost introdus de colecţionarul britanic Marjorie S. Evans în 1943, cel care care a devenit mai târziu preşedinte al British Matchbox Label & Booklet Society, redenumită acum British Matchbox Label and Bookmatch Society.
Iniţial colecţia de chibrituri a fost expusă în Sala Sander din Cetatea Medievală, fiind concepută ca o expoziţie temporară, însă muzeografii i-au găsit un loc permanent în Sala de Arme a Muzeului, astfel încât să poată fi admirată în continuare. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)
