Un deţinut a decedat, luni dimineaţa, la Penitenciarul Târgu-Mureş, a informat purtătorul de cuvânt al unităţii, subinspector de poliţie penitenciară Tatiana Maria Macarie, care a precizat că decesul nu intră sub incidenţa actualului context epidemiologic. ‘Vă informăm că, luni, 07.12.2020, în jurul orei 06:40, personalul medical al Penitenciarului Târgu-Mureş a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane custodiate care nu prezenta semne vitale. Prin apelarea serviciului unic de urgenţă 112, a fost solicitat sprijinul unui echipaj SMURD, însă, în ciuda eforturilor personalului specializat, a fost declarat decesul. (…) Menţionăm că decesul indicat nu intră sub incidenţa actualului context epidemiologic, cauzele şi împrejurările concrete ale producerii acestuia urmând a fi stabilite de organele judiciare competente’, a arătat sursa citată. Administraţia penitenciarului a informat familia persoanei decedate, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş şi Institutul de Medicină Legală Târgu-Mureş. AGERPRES (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu)