AcasăStiri generaleMureş: Doi bărbaţi, acuzaţi că au sustras 43.000 de euro dintr-o maşină,...

Mureş: Doi bărbaţi, acuzaţi că au sustras 43.000 de euro dintr-o maşină, cu un dispozitiv de bruiaj a închiderii centralizate

Târgu Mureş, 1 iul /Agerpres – Un bărbat a fost arestat preventiv, iar altul a fost plasat sub controlul judiciar fiind bănuiţi că au sustras suma de 43.000 de euro dintr-un autoturism parcat în comuna Ernei, judeţul Mureş, după ce au folosit un dispozitiv de bruiaj a închiderii centralizate a maşinii.

‘În fapt, la data de 8 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că dintr-un autoturism aflat pe raza comunei Ernei, a fost sustrasă o sumă mare de bani. La faţa locului, poliţiştii au constatat că, prin folosirea unui dispozitiv de bruiaj a fost întrerupt sistemul de închidere centralizată al autoturismului, fiind sustrasă suma de 43.000 de euro. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea unui bărbat, de 44 de ani, bănuit de comiterea faptei (…) Astfel, în urma activităţilor specifice poliţieneşti, la data de 18 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliţiei Municipiului Deva – Biroul de Investigaţii Criminale, au surprins în flagrant delict doi bărbaţi, de 44, respectiv 56 de ani, care folosind un dispozitiv de bruiaj au sustras suma de 400 de lei dintr-un autoturism situat pe raza municipiului Deva’, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.

Potrivit IPJ Mureş, la data de 30 iumie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat 5 percheziţii pe raza judeţului Bihor şi Hunedoara într-un dosar penal de ‘furt calificat’.

‘Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, ulterior magistraţii dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 44 de ani şi măsura controlului judiciar faţă de bărbatul de 56 de ani. În continuarea cercetărilor şi în urma probatoriului administrat, la data de 30 iunie a.c., au fost efectuate 5 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Bihor (4) şi Hunedoara (1), ocazie cu care a fost identificat un tânăr de 23 de ani, bănuit de asemenea de comiterea faptei de furt calificat din data de 8 iunie a.c., acesta fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Mureş’, a arătat IPJ Mureş.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Târgu Mureş.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi a Brigăzii de Operaţiuni Speciale Târgu Mureş, Oradea şi Bihor. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks