Expoziţia ‘Mureşeni în tranşeele Marelui Război’, unică la nivel naţional, realizată de muzeografii din Târgu Mureş în urma a patru ani de cercetări multidisciplinare după metode muzeologice şi muzeotehnice moderne, va putea fi vizitată de către public începând cu evenimentul Noaptea Muzeelor, care va avea loc în data de 12 iunie, de la ora 10,00 până la miezul nopţii.
Cercetătorul ştiinţific al Secţiei de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş, dr. Dorel Marc, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că tematica expoziţiei surprinde cronologic implicarea mureşenilor şi a spaţiului mureşean în marile evenimente prilejuite de izbucnirea şi derularea Primului Război Mondial, începând din 1914 şi se extinde până în 1922.
‘În avanpremieră, în ajunul Nopţii Muzeelor, va avea loc vernisajul expoziţiei tematice ‘Mureşeni în tranşeele Marelui Război’, vineri, 11 iunie 2021, de la ora 17:00, la sediul Secţia de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş. Datorită condiţiilor impuse de situaţia pandemică, vernisajul va avea loc în prezenţa presei şi a unui număr mai restrâns de participanţi, pe bază de invitaţie, dar expoziţia va putea fi vizitată apoi de publicul larg începând cu evenimentul prilejuit de Noaptea Muzeelor. Expoziţia, fiind deosebit de complexă, reprezintă rezultatul comun al derulării unor proiecte de cercetare multianuale, dintre care amintim pe cele mai importante: ‘Mureşeni în tranşeele Marelui Război’ şi ‘Societatea mureşeană dincolo de tranşeele Marelui Război’, proiecte finanţate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi cofinanţate de Consiliul Judeţean Mureş, precum şi proiectul intitulat ‘Războiul tranşeelor din perspectiva arheologiei aeriene’, cu finanţare prin programul interguvernamental ‘România 100′ şi prin cofinanţare de către Consiliul Judeţean’, a declarat Dorel Marc.
Potrivit lui Dorel Marc, expoziţia a fost gândită de la început astfel încât să marcheze, pe module şi etape eşalonate, nu doar centenarul războiului, ci şi apropierea centenarului încoronării suveranilor români.
Cercetătorul susţine că unicitatea expoziţiei este dată de faptul că metodologia de abordare a proiectelor a fost una multidisciplinară, din perspectiva istoriei, arheologiei şi etnologiei şi este inedită sub multiple aspecte.
‘Pentru evenimentul propriu-zis legat de Noaptea Muzeelor, din 12 iunie a.c., vizitarea expoziţiei de către public se va realiza pe toată durata intervalului orar 10:00-22:00, în condiţiile respectării reglementărilor autorităţilor privind protecţia împotriva COVID-19, în spaţiile instituţiilor de cultură, fiind programate şi ghidaje tematice în limba română pentru orele 11:00, 15:00, 19:00, iar în limba maghiară pentru orele 13:00, 17:00, 20:00, momente punctuale de interacţiune a muzeografilor cu publicul interesat. Invităm aşadar publicul vizitator să ne păşească pragul instituţiei, devenind martori ai unor momente de redescoperire şi reconstituire istorică ale unor evenimente şi mai cu seamă trăiri şi percepţii ale vieţii cotidiene atât pe liniile frontului cât şi în spatele frontului, precum şi ale perioadei imediat următoare marii conflagraţii- toate acestea fiind posibile prin utilizarea unor metode muzeologice şi muzeotehnice moderne, de avangardă, interactive, cu impact emoţional deosebit datorită şi modului de expunere imagistică şi utilizării tehnologiei digitale în cadrul expoziţiei’, a precizat cercetătorul.
Vernisajul, anunţat pentru data de 11 iunie, va cuprinde scurte prezentări ale celor trei curatori ai expoziţiei – Dorel Marc, cercetător ştiinţific, Szilamer Panczel, arheolog şef de secţie la Muzeul Judeţean Mureş, şi Tamas Sarandi, istoric – referitoare la tematica şi metodologia de cercetare, precum şi un recital de muzică intitulat ‘Zaraza …şi încă 10 poveşti interbelice’.
Parteneri în proiect au devenit Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca,
Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântul Gheorghe, Arhivele Naţionale, Serviciile Judeţene Mureş, Sibiu, Cluj, Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Piteşti, Universitatea din Pécs, Ungaria şi Facultatea de Medicină Militară de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş.
Pentru proiectul cultural ‘Mureşeni în tranşeele Marele Război’ abordarea avută în vedere este una interdisciplinară în domeniile ştiinţifice ale istoriei, arheologiei, etnologiei, antropologiei şi muzeologiei şi se bazează în principal pe aplicarea rezultatelor cercetărilor obţinute în cadrul proiectului ‘Mureşeni în tranşeele Marele Război’, finanţat de AFCN.
Expoziţia valorifică rezultatele ştiinţifice dobândite prin identificarea documentelor inedite de arhivă, memorialistică, scrisori, hărţi, colecţii muzeale şi altele, date completate cu cercetarea de teren ce aduc noi informaţii referitoare la desfăşurarea războiului în această parte mureşeană a Transilvaniei, la sistemul de fortificaţii, la amplasarea tranşeelor şi referitoare la efortul material şi uman de realizare a acestora.
În acelaşi timp, expoziţia urmăreşte reprezentarea derulării vieţii cotidiene în tranşeele din teritoriul mureşean, devenit teatru de operaţiuni militare dar şi reprezentarea vieţii cotidiene din spatele frontului, din familiile mobilizaţilor, efortul material şi uman al comunităţilor depus pentru susţinerea războiului.
Cercetarea arheologică şi istorică realizată a permis reconstituirea în cadrul expoziţiei a modelului tranşeelor din arealul judeţului Mureş care a fost supus cercetării, iar cercetarea etnologică de teren şi de istorie orală a pus în evidenţă şi patrimoniul imaterial legat de evoluţia identităţilor culturale din arealul mureşean în perioade istorice de criză, evoluţia etnodemografică şi mobilitatea populaţiei, relaţiile individuale (private, de familie) şi colective (de comunitate), bulversarea sistemului de valori tradiţionale.
La conferinţa de presă au mai participat directorul Muzeului Judeţean Mureş, Koppany Bulcsu Otvos, directorul adjunct al instituţiei, Angela Pop, şi coordonatorul programului Noaptea Muzeelor 2021, Liliana Lirca.