Parcul Dendrologic situat la poalele dealului pe care se află ruinele Cetăţii Gurghiului, atestată documentar în secolul al XIV-lea şi dărâmată de austrieci cu tunurile în 1708, după un asediu prelungit, va fi gazda primei ediţii a festivalului medieval din localitate, a anunţat, luni, Primăria comunei Gurghiu.
‘E prima dată când organizăm un astfel de festival medieval, ţinând cont de istoricul comunei şi de ceea ce s-a construit acolo de către înaintaşi. Mi s-a propus un proiect şi am fost de acord cu el. Astfel, Primăria comunei Gurghiu şi Asociaţia Culturală Asserculis vor organiza, în data de 19 septembrie, primul Festival Medieval la Gurghiu’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Gurghiu, Laurenţiu Dumitru Boar.
Obiectivul proiectului este crearea unui tip de festival medieval care să atragă în zonă cât mai mulţi turişti, iar în programul primei ediţii figurează spectacole medievale, prezentări de arme din epocă, tururi ghidate la ruinele cetăţii Gurghiului, în Parcul Dendrologic şi la Castelul Rákóczi-Bornemisza, construit în secolul XVII de principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I, unul dintre cele mai reprezentative edificii ale arhitecturii acelei epoci şi unul dintre cele mai importantele ansambluri ale arhitecturii laice din Transilvania.
De asemenea, în cadrul primului festival medieval de la Gurghiu vor fi organizate concerte de muzică medievală şi workshop-uri meşteşugăreşti, prin care turiştii pot să intre în contact cu sticlari, olari, potcovari, cioplitori etc.
Muzeul Judeţean Mureş a iniţiat demersuri, încă din anul 2012, pentru scoaterea din circuitul forestier a dealului pe care se află ruinele Cetăţii Gurghiului, care era cetatea comitetului secuilor, ce a fost construită în perioada lui Ludovic de Anjou, în secolul XIV.
Cetatea Gurghiului are o istorie foarte bogată, aceasta fiind o cetate princiară care a dăinuit până în timpul războiului de independenţă al lui Francisc Rakoczi al II-lea, după care a rămas o ruină.
Zidurile, care în unele porţiuni sunt încă vizibile, arată o construcţie imensă, de dimensiuni similare cu cele ale Cetăţii Devei, iar acestea încă ascund o serie de cazemate şi două depozite de praf de pulbere.
Muzeul Judeţean Mureş a făcut măsurători magnetometrice şi există o imagine destul de clară a structurilor existente, dar pentru valorificarea potenţialului ruinelor s-ar impune scoaterea terenului din circuitul forestier.
Cetatea Gurghiului este situată pe un versant înalt de 500 de metri, iar din aceasta se văd o serie de ziduri, unele cu înălţimi considerabile, precum şi o capelă, care însă a fost construită mult mai târziu, în secolul XIX, de episcopul romano-catolic de Eger.
Cetatea Gurghiului a fost distrusă în urma unui asediu cu tunurile, care a durat aproape o jumătate de an, de trupele imperiale austriece conduse de comandantul Jean-Louis de Bussy-Rabuti, în 1708, în timpul Războiului Curuţilor, iar Castelul Rákóczi-Bornemisza, de la poalele dealului, a fost construit, în secolul al XVII-lea, din piatra dislocată cu tunurile din ruinele cetăţii. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)