AcasăStiri generaleMureş: Finanţare de peste 1,2 milioane de euro pentru implementarea a cinci...

Mureş: Finanţare de peste 1,2 milioane de euro pentru implementarea a cinci proiecte de cercetare ştiinţifică, la UMFST

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a anunţat, miercuri, că a câştigat o finanţare de 1.250.000 euro pentru implementarea a cinci noi proiecte de cercetare ştiinţifică, în cadrul Competiţiei ‘Proiecte de Cercetare Exploratorie’, lansată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Potrivit UMFST Târgu Mureş, cele cinci proiecte vizează domeniile Biologie şi Ecologie, Medicină şi Ştiinţa materialelor şi vor contribui la realizarea obiectivului instituţiei de dezvoltare prin inovare şi cercetare. ‘Scopul competiţiei este de a susţine şi promova cercetarea ştiinţifică fundamentală, multi, inter şi trans-disciplinară şi/sau exploratorie din România. Programul s-a adresat cercetătorilor cu performanţe demonstrate prin calitatea şi recunoaşterea internaţională a publicaţiilor ştiinţifice (…) Implementarea acestor proiecte în cadrul universităţii contribuie la realizarea obiectivului strategic, de a avea o viziune comună pentru excelenţa în educaţie şi cercetare obţinută prin inovaţie, integrare şi internaţionalizare’, a arătat UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă. Între cele cinci proiecte câştigate se regăsesc ‘Clusterina, un nou agent terapeutic util în clearance-ul amilodului vascular’ al profesorului doctor Roxana Cărare (domeniul Biologie şi Ecologie), ‘Noi inhibitori ai proteinei C-reactive şi blocanţi de disociere pentru uz terapeutic în bolile cardiovasculare’ aparţinând prof. dr. Mark Slevin, ‘Ţesutul adipos epicardic, inflamaţia locală şi vulnerabilitatea plăcilor ateromatoase-studiu imagistic computaţional bazat pe inteligenţă artificfială’ al prof. dr. Theodora Benedek şi ‘Dezvoltarea unui scor poligenic integrativ pentru prognosticul pacienţilor cu leucemie acută mieloidă folosind abordări genomice complexe’ al prof. dr. Claudia Bănescu (toate în (domeniul Medicină) şi ‘Implant pe baza de Ti cu suprafaţă modificată şi cu structuri electromagnetice’ al confenţiarului doctor Peter Ildiko (în domeniul Ştiinţa materialelor).

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks