Muzeul Etnografic ‘Anton Badea’ din Reghin a prezentat, miercuri, pe site-ul propriu, câteva dintre cele mai vechi fotografii pe care le deţine în arhivă, referitoare la obiceiurile din perioada sărbătorilor iarnă de pe Valea Mureşului Superior.
‘Cele mai vechi fotografii pe care le deţinem despre obiceiurile de iarnă sunt din anul 1969, iar acestea reprezintă un grup de copii cu pluguşorul din Idicel Sat şi colindători la Pietriş Vale, Dumbrava, Ibăneşti şi alte câteva sate din zonă. (…) Anul Nou, precedat de Ajun, era, în mentalitatea populară, un prag important, primul moment din cursul unui an când ‘se deschide cerul şi Dumnezeu se uită pe pământ’. Cerul este sfânt, fiind creat de Dumnezeu ca lăcaş al sfinţilor îngeri. Cerul se deschide la sărbătorile mari, Anul Nou, Bobotează, Paşti, dar numai oamenii buni şi drepţi îl văd deschis. Prima zi din noul an începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, acesta fiind unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. În toate localităţile se credea că, de Anul Nou, oamenii au posibilitatea de a afla cum va fi timpul şi recolta în noul an. Colindatul de Anul Nou cunoaşte foarte multe forme: cu turca, cu vasilica, cu plugul, cu sorcova, steaua, vergelul şi cu pluguşorul. În Ajun de Anul Nou copiii mergeau la colindat cu Pluguşorul’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Etnografic ‘Anton Badea’ din Reghin, Roxana Man.
Potrivit Roxanei Man, Pluguşorul este un obicei străvechi agrar, având la origine un ritual sacru de manifestare a dorinţelor unei recolte bogate, având ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii.
‘Cunoscut şi sub alte denumiri, ca ‘plugul’, ‘plugarii’, pluguşorul are un caracter simbolic, având la origine o incantaţie magică. Copiii sunt primii care pornesc cu pluguşorul , primind în schimbul urărilor de an bun , colaci, fructe sau bani. Ei îşi făceau un pluguleţ dintr-o ramură de pom, cu două crăcuţe în forma coarnelor de plug. De acestea atârnau un clopoţel, acoperit cu o bucată de pânză şi un buhai dintr-o putină legată la capăt cu o bucată de piele de oaie, prin care erau trase câteva fire de păr de cal. Apoi îşi pregăteau un bici şi textul pluguşorului. Când mergeau pe uliţă, copiii pocneau din bice, trăgeau cu mâna pe firele buhaiului strigând ‘hăi, hăi!’ alături de textul pluguşorului, care era o narare în versuri a principalelor lucrări agricole, de la semănat până la obţinerea pâinii. În final, gazdei îi erau făcute urări de sănătate şi belşug. Motivele agrare sunt numeroase în colindele tradiţionale, existând încă din vechime’, a mai spus directorul Muzeului Etnografic ‘Anton Badea’.
