Arheologii Muzeului Judeţean Mureş au descoperit, într-o criptă din interiorul Bisericii reformate din Fântânele, o serie de inele de aur, dintre care unul se pare că i-a aparţinut lui Janos Gaspar de Szoverd, diplomatul permanent al Principelui Transilvaniei, Gabriel Bethlen, la Înalta Poartă.
‘Dezvelirea criptei s-a dovedit a fi una dintre cele mai interesante părţi ale săpăturii arheologice. Au fost descoperite mai multe înmormântări, cu precădere din secolul al XVII-lea, ale membrilor familiilor nobiliare, care au jucat un rol important în istoria bisericii şi a localităţii. Din inventarul funerar al defuncţilor, alături de piesele de podoabă şi ornamentele sicriului, cele mai reprezentative descoperiri sunt inelele de aur purtate probabil de Janos Gaspar de Szoverd, jude regal al Scaunului Mureş, ulterior prefectul curţii princiare, apoi diplomatul permanent al lui Gabriel Bethlen la Înalta Poartă, şi a soţiei lui, Zsofia Bethlen, ambii fiind imortalizaţi şi prin stemele lor pictate pe tavanul casetat al corului bisericii’, a anunţat Muzeul Judeţean Mureş, pe Facebook.
Arheologii mureşeni efectuează săpături la Biserica Reformată din Fântânele în cadrul proiectului de reabilitare a bisericii susţinut de Guvernul Ungariei.
Muzeul a arătat că, în urma cercetărilor, în interiorul bisericii s-au găsit urmele unei biserici timpurii, de dimensiuni mai reduse, care s-a construit în secolele XII-XIII, dar şi unele morminte timpurii din cadrul cimitirului, în care s-au descoperit inele cu capete în formă S.