O elevă a Liceului ‘Lucian Blaga’ din municipiul Reghin, Maria Ştefănescu, în vârstă de 19 ani, a reuşit să publice un roman de aventură, ‘Însemnaţii’, care s-a dovedit a fi un mare succes în rândul elevilor, despre elementele-spirit care au creat pământul şi patru adolescenţi a căror misiune era reprezentarea acestor elemente pe Terra, acesta fiind o surpriză a adolescentei pentru Ziua Mondială a Scriitorilor.
‘Cartea e o aventură, o lume în care timp de trei luni m-am cufundat şi orice făceam în afara scrisului, eram tot cu gândul la carte. Era perioada pandemiei şi de asta aveam nevoie, petreceam mai mult timp şi în casă şi atunci îmi ocupam mintea cu ceva. E o carte de fantezie pornită de la o legendă pe care am întâlnit-o întâmplător pe internet despre cele cinci elemente. Hinduşii credeau că s-au făcut reciproc, primul fiind eterul, care prezintă spaţiul şi universul. El, prin mişcare, a format aerul, care la rândul său a format pământul, focul şi apa, care s-a unit şi au format planeta. Şi am folosit numele lor antice pentru a numi elementele-spirite şi pe cei patru adolescenţi, personajele principale, reprezentanţi ai lor de pe pământ’, a declarat presei Maria Ştefănescu.
Tânăra scriitoare spune că i-a plăcut fantezia dintotdeauna şi a ales-o deoarece, la un moment dat, i-a fost colac de salvare date fiind problemele de natură familială cu care s-a confruntat şi că lumea fantastică a ajutat-o să privească altfel lumea reală.
‘Şi cred că asta e magia ficţiunii, dă speranţă, iar speranţa mişcă lucrurile în realitate. Am compus o carte oarecum ca un scenariu, mult dialog şi acţiune, mai puţină descriere, iar în prezent mi se pare mai potrivit genul acesta de roman pentru copii şi adolescenţi, deoarece în filme şi jocuri se dă totul de-a gata. Ştiu din propria experienţă că dacă începi cu ceva plăcut şi uşor, după aceea, pe vreme ce trece îţi vine să citeşti cărţi tot mai complexe şi mai bune. Şi aşa vine curiozitatea şi dorinţa de a citi’, susţine Maria Ştefănescu.
Scriitoarea adolescentă, care din motive obiective locuieşte de 5 ani în Casa de Tip familial Maria I, administrată de Asociaţia Filantropia Ortodoxă, nu a spus nimănui cu ce se îndeletniceşte în perioada de pandemie, ci a petrecut mai mult timp în faţa calculatorului pentru a crea acest roman pentru colegii ei.
‘Prima dată nu am zis aproape la nimeni, doar am stat la calculator şi m-am cufundat în lumea aceea timp de trei luni. Apoi m-a ajutat cineva să găsesc o persoană să o corecteze. M-am gândit să o pun pe un site de edituri, dar costa destul de mult şi atunci am rugat nişte oameni cunoscuţi şi dragi mie să vedem ce am putea face. Şi cineva a venit cu ideea să o duc la o redacţie, unde au fost invitate anumite persoane să citească cartea. Dacă simţiţi dorinţa să lăsaţi un pic lumea asta de-o parte, nu ca să o evitaţi, ca să lăsaţi puţin grijile şi să luaţi puţină inspiraţie, atunci vă invit să o citiţi. Nu e perfectă, mai am greşeli, dar sper să învăţ pe parcurs. Aş vrea să fac şi volumul doi, trei şi patru, dar după ce aceasta va ajunge la o editură’, a declarat Maria Ştefănescu.
Colegii Mariei care au citit volumul de aventură spun că le-a plăcut extrem de mult suspansul călătoriei fantastice de care au parte cei patru eroi adolescenţi, dar şi valorile umane care se desprind din paginile cărţii.
‘Oricine ar lua-o în mână, nu s-ar dezlipit de ea până ce nu ar termina-o. Cel puţin la mine asta s-a întâmplat’, a susţinut o elevă din clasa a XI-a de la Matematică-Informatică, Gabriela Şandru.