La aniversarea a 60 de ani de la deschiderea combinatului Azomureş la Târgu Mureş, compania a anunţat, luni, că va permite publicului interesat accesul pe platforma de producţie, în cadrul Zilei Porţilor Deschise.
‘Deşi traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere economic, generată de o piaţă a gazelor naturale (principala materie primă pentru producerea fertilizanţilor) care înregistrează preţuri foarte ridicate, nu puteam trece prea uşor peste aniversarea a 60 de ani de existenţă. În ultimii ani am reuşit să arătăm prin intermediul fotografiilor, materialelor video ce se întâmplă la Azomureş, iar acum mai facem un pas şi îi invităm pe târgumureşeni să ne viziteze. Suntem transparenţi şi corecţi în relaţia pe care o avem cu comunitatea, iar Ziua Porţilor Deschise este un eveniment care se înscrie perfect în politica noastră de apropiere a comunităţii’, a arătat directorul general al companiei, Harri Kiiski, într-un comunicat de presă.
Conducerea Azomureş a precizat că vizitatorii sunt aşteptaţi sâmbătă, 18 iunie, între orele 10.00 – 15.00, la cinematograful Cinema City, pentru o scurtă prezentare a activităţii şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
‘Accesul vizitatorilor pe platformă se va realiza cu un mijloc de transport în comun, care va pleca din parcarea Promenada Mall. Accesul este permis vizitatorilor cu vârsta de peste 7 ani’, a subliniat Azomureş.