Târgu Mureş, 15 dec /Agerpres – Un laborator SMART şi un studio de podcast pentru studenţi au fost inaugurate, vineri, cu ocazia Zilelor UMFST, în clădirea fostului Mureş Mall din centrul municipiului Târgu Mureş, achiziţionată recent de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’.
Potrivit conducerii UMFST Târgu Mureş, laboratorul şi noul studio de podcast au fost realizate în cadrul proiectului FDI ‘Importanţa noilor tehnologii în vederea susţinerii incluziunii sociale a studenţilor în cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ – INCLUD-ED, domeniul 1, Creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale şi sporirea accesului la învăţământul superior’.
Rectorul UMFST Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat că instituţia a achiziţionat două clădiri ultracentrale din municipiu, Mureş Mall şi Romtelecom, pentru înfiinţarea University Forum şi University Tower.
‘Achiziţia clădirii Mureş Mall a generat multă emoţie la momentul respectiv. E uşor de înţeles, cred, că anumite decizii nu devin publice imediat ce sunt luate, nu pentru că ar fi ceva de ascuns ci doar pentru a proteja interesul universităţii şi de preveni blocaje de diferite feluri, care pot apărea deseori (…) Şi pentru a înlătura temerile că ne transformăm în comercianţi, clădirea Mureş Mall, care se va numi University Forum, este, cum bine ştiţi, legată funcţional printr-un pasaj subteran, de cealaltă clădire recent achiziţionată de universitate, clădirea Romtelecom, care se va numi University Tower, zona urmând a deveni un pol universitar important al oraşului unde se vor muta Facultatea de Economie şi Drept din Livezeni şi Facultatea de Ştiinţe şi Litere ‘Petru Maior’ de pe strada Nicolae Iorga’, a afirmat rectorul UMFST Târgu Mureş.
În noile clădiri va funcţiona o bibliotecă universitară pentru domeniile umanistice, precum şi noi spaţii didactice, inclusiv o farmacie universitară, o bază de pregătire în dermato-cosmetologie, cu o abordare a funcţionării diferită, prin adăugarea de servicii medico-farmaceutice adresate întregii comunităţi.
‘Clădirea eliberată de Facultatea de Ştiinţe şi Litere de pe str. Nicolae Iorga va fi atribuită Facultăţii de Inginerie şi Tehnologia Informaţiei (FITI), dezvoltarea învăţământului tehnic fiind o direcţie de dezvoltare strategică pentru universitate la care sper să ţină pasul şi cei care sunt parte a acestei facultăţi, fie că sunt cadre didactice, fie ca sunt studenţi. FITI trebuie să devină punctul de atracţie a investitorilor în Târgu Mureş, care nu vin aici nici pentru Weekend (Complexul de Agrement Mureşul, n.r.), nici pentru Zoo – altfel, instituţii respectabile, dar acolo se merge la sfârşit de săptămână- ci pentru expertiza şi resursa umană bine calificată, la fiecare nivel. Ambele clădiri de pe str. Nicolae Iorga sunt subiectul unor proiecte majore de reabilitare la care lucrăm în prezent şi le vom depune în februarie 2024, împreună cu proiectul pentru clădirea University Tower. Estimez însă că Mureş Mall – University Forum va deveni funcţional mai repede decât se aşteaptă cei mai mulţi, parţial chiar în primul semestru al anului 2024’, a subliniat Azamfirei.
Potrivit strategiei UMFST Târgu Mureş, vor fi create trei zone universitare importante centrale: cea preponderent medicală în aria campusului central, zona de învăţământ tehnic în aria fostei Universităţi ‘Petru Maior’ şi zona socio-umanistă în Piaţa Victoriei.
UMFST intenţionează să transforme clădirea care va fi eliberată de Facultatea de Economie şi Drept, situată în Livezeni într-un Centru de cercetări avansate în tehnologii şi inginerie medicală, similară Centrului de Cercetări Avansate, care se va numi InnovX.
În acest fel, Campusul tehnic dual – ErgopolX din proximitate, acest Centru de cercetări în tehnologie, Spitalul universitar şi Centrul de formare postuniversitară, toate localizate în aceeaşi zonă, să devină Parcul tehnologic şi ştiinţific al Universităţii.