Liderul filialei Mureş a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, Dan Dorul Rus, s-a înscris în Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) după fuziunea ALDE-PNL, motivul invocat fiind acela că nu se mai regăseşte în familia liberală.
‘Mi-am început cariera politică în Partidul România Mare – organizaţia Reghin. De atunci am cumulat patru mandate de consilier local şi un mandat de consilier judeţean, mai multe funcţii publice ocupate, funcţia de director al Oficiului Prefectural Reghin, director adjunct la operatorul de apă canal. Acum a intervenit în cariera mea politică şi în viitorul meu politic o schimbare pe care o aşteptam demult. Fiind preşedinte la ALDE Mureş până săptămâna trecută, conducerea de la nivel naţional a decis fuziunea cu un alt partid în cadrul căruia eu nu mă regăsesc şi atunci am zis că singurul partid patriotic şi care să se muleze pe aspiraţiile mele şi pe idealurile mele este AUR. AUR este un partid care este ataşat ideii de unitate naţională, ceea ce a fost şi primul slogan al Partidului România Mare. E singurul partid politic românesc care uneşte şi nu dezbină’, a declarat Dan Dorul Rus, joi, într-o conferinţă de presă organizată de AUR Mureş.
Liderul AUR Mureş, Răzvan Biro, a afirmat că după căderea PUNR şi PRM, mulţi dintre ‘patrioţii din judeţul Mureş nu au mai avut un partid sau o mişcare politică autentică pe zona mişcărilor naţionale’ şi au trebuit să îşi dezvolte activitatea în alte partide politice.
‘Mă bucur că AUR reuşeşte să readucă în prim plan ideea naţională şi în acelaşi timp, odată cu readucerea în prim plan a mişcării naţionale, să aducă şi oamenii care au fost ataşaţi încă de la începutul anilor ’90 de această idee. În acest sens, noi cei de la AUR Mureş, şi nu numai, ne propunem să unim cu adevărat toţi românii, indiferent de etnie, pentru a restructura şi aduce schimbarea mult aşteptată în România, în ceea ce presupune destinul României şi al românilor’, a mai declarat liderul AUR Mureş, Răzvan Biro. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)