Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus reţinerea, pe o perioadă de 24 de ore, a nouă inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În cauză au fost efectuate 16 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost identificate diferite cantităţi de produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, canabis şi cocaină. ‘În fapt s-a reţinut că inculpaţii au desfăşurat activităţi de comercializare de droguri de risc şi mare risc şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive pe raza judeţelor Mureş, Sibiu şi Cluj. La data de 3 februarie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Târgu Mureş, au efectuat, în 2 dosare penale, un număr de 16 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost identificate diferite cantităţi de produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, canabis şi cocaină”, se arată într-un comunicat al DIICOT. În cursul zilei de joi, 7 inculpaţi au fost prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alţi 2 inculpaţi s-a dispus măsura controlului judiciar. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale, iar acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureş.