O persoană a fost grav rănită, iar circulaţia este blocată pe ambele sensuri pe Drumul Naţional 13 (E60), între Nadeş şi Ţigmandru, din cauza unui accident produs, luni, între un autoturism şi două autotrenuri.
‘Accident rutier între două autotrenuri şi un autoturism. O persoană cod roşu, i se acordă primul ajutor de către echipajul de pe elicopter, şoferului autoturismului i-a fost aplicat un guler cervical, iar celălalt şofer de pe autotren este fără probleme’, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române precizează că traficul rutier în zonă este oprit în ambele direcţii.
‘În urma coliziunii, o persoană a fost rănită, fiind efectuate manevre pentru descarcerarea sa’, mai menţionează Centrul Infotrafic. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)