Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, Societatea Antreprenorială Studenţească (SAS), Compartimentul de Relaţii cu Piaţa Muncii (CRPM) şi ESTIEM LG Târgu Mureş au organizat, joi, evenimentul ‘Faţă în faţă cu angajatorii’, în cadrul căruia studenţii au studiat ofertele principalilor angajatori de pe piaţa muncii.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a 35 de companii de top din diverse domenii de activitate, medicină, farmacie, inginerie, informatică, economie.
‘Este un eveniment de maximă importanţă, ce se întâmplă acum la UMFST Târgu Mureş, pentru că, de fapt, dăm un mesaj foarte clar de interacţiune cu nevoile industriei, ale societăţii. Zeci de firme au venit în campus pentru a-şi prezenta oferta locurilor de muncă. În egală măsură, noi suntem preocupaţi de a forma studenţi şi absolvenţi care să-şi găsească un loc de muncă. Astăzi, punem laolaltă ce vor angajatorii şi ce poate să ofere universitatea’, a declarat rectorul UMFST, profesor doctor Leonard Azamfirei.
Prorectorul UMFST Târgu Mureş, Călin Enăchescu, a arătat că această nouă ediţie a evenimentului ‘Faţă în faţă cu angajatorii’ asigură studenţilor universităţii cadrul de interacţiune directă cu principalii angajatori de pe piaţa muncii.
În plus, a arătat profesorul Enăchescu, contactul direct cu angajatorii oferă studenţilor oportunitatea de a se conecta la cerinţele profesionale ale posturilor specifice din punct de vedere al competenţelor dobândite, asigurarea stagiilor de practică şi internship-uri, obiectivul principal al evenimentului fiind acela de a asigura studenţilor, la finalul studiilor universitare, o mai bună inserţie în piaţa muncii.
Evenimentul se desfăşoară anual, excepţie făcând perioada de restricţii sanitare, şi asigură studenţilor o interacţiune directă cu principalii angajatori din piaţa muncii, astfel încât să poată planifica stagii de practică şi internship-uri şi, dacă îi conving pe angajatori, să poată obţine un loc de muncă. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)