Târgu Mureş, 30 aug /Agerpres – Prefectul judeţului Mureş, Ciprian Dobre, a anunţat, miercuri, că a semnat un ordin prin care dispune acţiuni de control la instalaţiile de depozitare şi comercializare a carburanţilor, inclusiv GPL, din judeţ, identificarea unor riscuri potenţiale,
‘În faţa încălcării legii sau a nepăsării faţă de siguranţa mureşenilor, instituţiile publice cu rol de control vor lua măsurile ce se impun, conform atribuţiilor conferite de lege. Acesta este mesajul transmis prin Ordinul de prefect către instituţiile care au început acţiunile de verificare la staţiile de carburanţi şi GPL din judeţul Mureş. Gândul nostru de solidaritate se îndreaptă către toţi cei care suferă după evenimentul deosebit de grav care a avut loc la Crevedia. Din astfel de tragedii trebuie să învăţăm şi să acţionăm în consecinţă, iar verificările care se vor derula în următoarele două luni sunt menite să identifice potenţiale riscuri la adresa siguranţei publice a locuitorilor judeţului Mureş’, a arătat prefectul judeţului Mureş, Ciprian Dobre, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, până la data de 31 octombrie, 11 instituţii cu atribuţii în domeniu vor efectua acţiuni de control la instituţiile publice şi operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanţi, lubrifianţi şi produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat GPL de pe raza judeţului Mureş.
‘În cadrul acţiunilor de control pot fi cooptaţi şi reprezentanţi ai altor instituţii publice cu atribuţii în domeniu. Rezultatele acţiunilor de control efectuate de fiecare instituţie vor fi centralizate de Instituţia Prefectului şi raportate Ministerului Afacerilor Interne prin grija Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘HOREA’ al Judeţului Mureş’, a precizat prefectul. AGERPRES /(AS – autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu)