Bibliotecara din comuna Albeşti, Anca Ciotloş, a început o campanie originală de convingere a publicului să se reîntoarcă la citit, promovând cartea în magazinele săteşti prin lecturarea unor pasaje din volume celebre chiar printre rafturile magazinelor.
‘Sunt bibliotecar la Biblioteca publică a comunei Albeşti, judeţul Mureş. Promovez lectura mai ales în rândul copiilor, pentru că ce înveţi de mic, ştii şi când eşti mare şi sigur că este o luptă să readucem adulţii înspre carte. E puţin mai dificil, dar cred că o să reuşesc. Dacă în fiecare zi pui o cărămidă una peste alta, ele se aşează şi se reaşează. Unii au uitat plăcerea cititului, au dat-o pe televizor probabil sau pe alte mijloace din ziua de astăzi dar noi, bibliotecarii, avem speranţa că publicul se reîntoarce la carte şi că îşi va regăsi liniştea sufletească prin lectură. Pur şi simplu m-am gândit într-o dimineaţă ce-ar fi să mă duc cu lectura ‘Micul Prinţ’ în magazinul de vizavi de bibliotecă? Fiecare are nevoie de hrană, dar şi de hrană culturală’, a declarat presei Anca Ciotloş.
Bibliotecara a spus că a abordat-o pe patroana magazinului pentru a i se permite să citească cu voce tare din ‘Micul Prinţ’, timp de 10-20 de minute, iar aceasta a fost încântată de idee.
‘Citesc 15 -20 de minute, depinde de oamenii care sunt în magazin, că dacă ai oameni care te înconjoară cu plăcere, atunci citeşti mai mult. Dacă ai oameni care zic ‘du-te şi tu, aici ţi-ai găsit să citeşti?’ atunci sigur că moralul îţi scade puţin, dai doi paşi înapoi, dar dacă te laşi bătut, te laşi bătut. Eu zic să nu mă las bătută. Prima reacţie a fost bună şi am continuat câteva zile, într-o zi am avut o reacţie de genul ‘du-te, tu, de aici cu cititul, că noi nu avem bani să ne cumpărăm de mâncare’, citez o bătrânică. Ce să facem? Se întâmplă, dar am avut şi reacţii pozitive: ‘îmi place că ai venit, îmi place să te ascult cum povesteşti’. Aşa că am plecat cu impresia asta şi am făcut o pauză, însă doar pentru a face câteva activităţi de vară cu copiii, în bibliotecă. Dar dar nu mă las, să ştie oamenii că nu mă las. Şi 10-15 minute mă duc şi citesc cu voce tare. Ştiu că oamenii au alte priorităţi, dar eu cred că şi lectura trebuie să fie una dintre ele, fiindcă poate fi răspunsul la anumite probleme’, a arătat bibliotecara.
Anca Ciotloş a spus că a ţinut că citească pasaje din ‘Micul Prinţ’, o poveste care i-a îndemnat la visare pe mulţi.
‘A fost odată …una dintre cele mai citite cărţi din lume: o poveste care a făcut milioane de copii şi de oameni mari din întreaga lume să viseze , să zâmbească, să plângă. Este povestea unui adult care-şi întâlneşte copilul din sine sub înfăţişarea micului prinţ. Plecat de pe asteroidul său ca să descopere lumea, un băieţel vizitează mai multe planete, unde într-o serie de întâlniri extraordinare, i se revelează tot felul de ciudăţenii ale adulţilor, culminând cu aventurile pe planeta Pământ. Votată cea mai bună carte a secolului al XX-lea în Franţa, ‘Micul Prinţ’ este cea mai tradusă carte din lume după textele religioase şi una dintre cele mai bine vândute cărţi publicate vreodată: 300 de traduceri oficiale ( inclusiv Braille), 400 de milioane de cititori, 2 milioane de cărţi vândute anual în toată lumea. Cititul este mai important ca oricând!’, a arătat Anca Ciotloş pe Facebook, într-o postare de promovare a acţiunii sale privind cititul în spaţii publice.