Peste 120 de lucrări ştiinţifice din 14 ţări sunt înscrise la a XVII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale ‘Interdisciplinaritatea în Inginerie – Inter-Eng 2023’, organizată de Facultatea de Inginerie şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş.
La această ediţie a conferinţei, care se va desfăşura în zilele de 5 şi 6 octombrie, vor fi prezentate 127 de lucrări ştiinţifice, tema principală fiind ‘Tranziţia către o industrie europeană mai competitivă într-un viitor inteligent, sigur şi durabil’.
‘Conferinţa marchează două decenii de existenţă, fiind la a şaptesprezecea ediţie de la debutul său, care a avut loc în anul 2003. Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 5 octombrie 2023, ora 9.00, în Aula de pe str. Nicolae Iorga, nr.1. Ediţia din acest an, organizată în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România, Universitatea McMaster din Canada şi Universitatea Zagazig din Egipt, reuneşte participanţi din 14 ţări de pe patru continente, precum: Brazilia, Canada, Egipt, Elveţia, India, Italia, Maroc, Nigeria, Portugalia, România, Serbia, Turcia, Ucraina sau Ungaria, specialişti din domeniul ingineriei şi din domenii adiacente, din comunitatea academică românească şi mondială’, a arătat UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Conferinţa de la Târgu Mureş reprezintă un important forum profesional şi ştiinţific devenit un eveniment de referinţă, numărul specialiştilor români şi străini crescând de la an la an.
‘În decursul celor şaisprezece ediţii derulate cu succes până în prezent, conferinţa şi-a câştigat un statut binemeritat de eveniment remarcabil al cercetării ştiinţifice mureşene, reuşind focalizarea interesului pentru ramura inginerească a ştiinţei şi cercetării. Organizarea ediţiei 2023 a conferinţei este susţinută de Consiliul Judeţean Mureş, care încurajează manifestările ştiinţifice şi de cercetare cu o semnificativă aplicabilitate practică’, a arătat preşedintele comitetului ştiinţific, profesor doctor inginer Liviu Moldovan.
Lucrările conferinţei sunt publicate în prestigioasa revistă Lecture Notes in Networks and Systems, editată de Springer Nature, fiind indexată Scopus şi evaluată de Clarivate Analytics Web of Science pentru includere în Conference Proceedings Citation Index.
Între conferenţiarii Inter-Eng2023 se regăsesc prof. dr. ing. Ahmad Hably, Universitatea Grenoble Alpes (Franţa), prof. dr. ing. Dan Centea, Universitatea McMaster (Canada), prof. dr. habil. Laszlo Kovacs, Universitatea din Miskolc (Ungaria), Dirk Arnold, vicepreşedinte, Robert Bosch GmbH, Stuttgart (Germania), dr. Ákos Koppány Kiss, Gamax Laboratory Solutions (Ungaria), Joshua Zacharias, CEO Azomures S.A., Târgu Mureş (Romania), prof. dr. Ahmed Hussein Ibrahim, Universitatea din Zagazig (Egipt), prof. dr. Abdelazim M. Negm, Universitatea din Zagazig (Egipt).