AcasăStiri generaleMureş: Peste 80 de copii, instruiţi în tabăra organizată la Miercurea Nirajului...

Mureş: Peste 80 de copii, instruiţi în tabăra organizată la Miercurea Nirajului de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă

ste 80 de copii au învăţat, timp de o săptămână, cum se acordă primul ajutor, ce trebuie făcut pentru a stinge un incendiu sau cum să-i ajute pe alţii în cazul unui cutremur, la cea de-a doua ediţie a taberei organizate în campingul de la Mitreşti de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) al oraşului Miercurea Nirajului.

‘Sunt cinci-şase servicii voluntare din Valea Nirajului care au depus o solicitare de finanţare a acestei tabere. Şi e normal ca Primăria Miercurea Nirajului să finanţeze o astfel de iniţiativă. Sunt peste 80 de copii în această tabără şi se lucrează ca la armată: dimineaţa, la ora 7,00, au program strict ca şi pompierii. Nu numai din punct de vedere al situaţiilor de urgenţă copiii învaţă ceva, ci şi din punct de vedere al vieţii de zi de zi. De aceea, atunci când există cereri de genul acesta răspundem pozitiv. Copiii sunt de pe toată Valea Nirajului, nu doar din oraşul nostru, sunt şi din Târgu Mureş, fiindcă poarta acestei tabere este deschisă pentru toţi. E foarte important să înveţe despre cum să se comporte în situaţii de criză, mai ales acum când armata nu mai e obligatorie şi nu prea sunt alte căi unde tinerii să fie învăţaţi ce înseamnă situaţie de urgenţă. Şi atunci responsabilitatea şi importanţa acestor tabere creşte zi de zi şi de aceea credem că acum aceste tabere sunt foarte apreciate de către părinţi şi copii’, a declarat, vineri, primarul oraşului Miercurea Nirajului, Tóth Sándor.

Iniţiatorul taberei este Kacso Istvan, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii Urgenţă din oraş, el găsind sprijin şi la alţi colegi pompieri voluntari din localităţi de pe Valea Nirajului.

‘Sunt 80 de copii, cu vârste între 8 şi 18 ani, care au participat la cea de-a doua ediţie a taberei, organizată de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Miercurea Nirajului. În 2022 am organizat prima dată o astfel de tabără, noi, pompierii voluntari din Miercurea Nirajului. Am reuşit să primim o finanţare şi anul acesta am avut un mare succes fără să facem vreo reclamă. S-au adunat 80 de copii. Majoritatea părinţilor lor sunt pompieri voluntari şi poate din cauza asta sunt mai interesaţi. Ei lucrează foarte mult cu accesorii din dotarea pompierilor, avem şi un teren pregătit special pentru concursurile profesioniste şi concursurile copiilor’, a arătat Kacso Istvan, fost căpitan în Armata Română.

Pompierii voluntari le-au explicat copiilor cât este de important ca, într-o situaţie de urgenţă, să îşi salveze viaţa mai întâi, iar apoi bunurile.

‘Dacă sunteţi surprinşi într-o încăpere de un incendiu vă auto-evacuaţi în maximă urgenţă, dar nu vă întoarceţi după laptop, după poze, după aparat de fotografiat. Viaţa dumneavoastră este esenţială, nu laptopul sau ceva preferat. Aţi ieşit din locuinţă? Viaţa voastră este cea mai importantă de salvat’, a spus pompierul. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks