Acasă93Mureş: Prevenirea consumului de droguri bazate pe produse farmaceutice, dezbătută la UMFST

Mureş: Prevenirea consumului de droguri bazate pe produse farmaceutice, dezbătută la UMFST

Strategiile pentru prevenirea consumului de droguri bazate pe produse farmaceutice sub pretextul utilizării în scop terapeutic, urmează să fie dezbătute la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, în cadrul unei conferinţe iniţiate de Asociaţia SURYAM şi Farmacia Socială.

Conferinţa intitulată ‘Rolul farmacistului în prevenirea şi combaterea consumului de droguri’ este anuntaţă pentru data de 29 noiembrie, începând cu ora 10:00, în Aula Facultăţii de Farmacie a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş.

‘Scopul acestui proiect este intervenţia coerentă şi unitară, care să presupună implicarea tuturor profesioniştilor din domeniul farmaceutic la nivelul municipiului Târgu Mureş pentru diminuarea factorilor de risc şi întărirea factorilor de protecţie privind prevenirea consumului de droguri bazate pe produse farmaceutice deja existente, dar destinate altor utilizări decât utilizarea în scop terapeutic’, au arătat organizatorii evenimentului pe Facebook.

Conferinţa este organizată în contextul persistenţei consumului de droguri în judeţul Mureş şi îşi propune să analizeze strategii şi intervenţii pentru prevenirea consumului, implicând direct profesioniştii din domeniul farmaceutic.

Evenimentul este creditat de Colegiul Farmaciştilor din România cu 8 credite EFC.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks