AcasăStiri generaleMureş: Primăria Batoş ajută producătorii locali afectaţi de pandemie şi oferă elevilor...

Mureş: Primăria Batoş ajută producătorii locali afectaţi de pandemie şi oferă elevilor miere şi suc de mere

Consiliul Local şi Primăria Batoş vor să sprijine producătorii locali afectaţi de pandemie şi au decis să ofere celor 430 de elevi din comună miere de albine şi suc de mere, pe lângă produsele cuprinse în programul naţional ‘Laptele, cornul şi mărul’.

‘Pentru administraţia locală, elevii şi copiii noştri au fost o prioritate. În privinţa oferirii acestor produse locale, cu atât mai mult în această perioadă de pandemie, când sănătatea şi învăţământul au fost o prioritate pentru noi, ne-am gândit că ar fi bine să oferim elevilor din comună produse locale, produse bune, cum ar fi mere, suc de mere, miere de albine şi alte astfel de produse. Venim astfel şi în sprijinul producătorilor locali, al agricultorilor din comuna Batoş. A fost bine primită această propunere, Consiliul Local a fost de acord, am alocat suma necesară pentru a se iniţia acest proiect şi ne bucurăm că putem face ceva pentru copii şi pentru producătorii noştri. Este vorba de 430 de elevi şi preşcolari din comuna Batoş, care au primit mere, miere de albine şi urmează să primească suc de mere. Costurile sunt suportate din bugetul local, pentru anul în curs s-a alocat suma de 30.000 lei. Nu ne opreşte nimic când este vorba despre copiii noştri să alocăm orice sumă pentru ei’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Batoş, Dinu Dumitru Cotoi.

Edilul a spus că au fost multe discuţii pe marginea programului naţional ‘Laptele, cornul şi mărul’ şi că, deşi mărul de Batoş se regăseşte în acesta, ideal ar fi fost ca şi celelalte produse să fie dintre cele locale.

‘Şi noi am avut discuţii pe marginea programului ‘Laptele şi cornul’ şi mi-ar fi plăcut să poată fi făcut cu produse de la noi. Am găsit mărul de Batoş care face parte din acest program, dar nu am găsit laptele, cornul, biscuiţii din zonă. Atunci am spus să oferim totuşi şi produse locale, nu numai măr, ci şi alte produse’, a declarat Dinu Dumitru Cotoi.

Producătorii sunt încântaţi de sprijinul acordat de administraţia publică locală, care a venit la momentul potrivit.

‘Eram într-un moment în care aveam de făcut investiţii şi mi-a părut foarte bine atunci când am fost sunat şi mi s-a propus să oferim miere copiilor din Batoş. Am pus la dispoziţie 420 de borcane de câte 350 de grame de miere polifloră. Noi avem laborator propriu, avem maşină de ambalat şi etichetat borcane, toată familia am luat parte inclusiv la livrare. Am văzut copii foarte entuziasmaţi, unii copii nu au posibilitatea să mănânce miere, fiindcă părinţii nu le cumpără şi e foarte bine că s-a făcut acest program fiindcă de mici vor gusta şi vor aprecia produsul’, a declarat apicultorul Ioan Moldovan din satul Uila al comunei Batoş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks