Primarul din Târgu Mureş, Soós Zoltán, l-a prezentat, marţi, pe primul administrator public al municipiului – Kacsó Sándor, fostul manager al Clubului Sportiv Municipal (CSM), despre care a spus că a reuşit într-un an să scape clubul de datorii şi 300 de procese aflate pe rolul instanţelor de judecată.
‘De la înfiinţarea funcţiei, am avut numeroase întâlniri şi discuţii în vederea selecţiei persoanei potrivite pentru acest post. Experienţa profesională şi managementul performant pe care l-a aplicat la nivelul Clubului Sportiv Municipal timp de un an au fost criteriile care au înclinat balanţa în favoarea mandatării domnului Kacsó pentru această funcţie (…) Când domnul Kacsó a preluat CSM, avea peste 4 milioane de lei datorii şi peste 300 de procese lăsate de administraţia anterioară, pe lângă 15 milioane de euro datorii, care nu au rezultat din investiţii, erau pur şi simplu generate din proasta administrare. Şi domnul Kacsó a reuşit într-un an să închidă cele 300 de procese şi am eliminat toate datoriile şi am reuşit să redăm credibilitatea acestei instituţii, Clubul Sportiv Municipal’, a afirmat primarul Soós Zoltán, într-o conferinţă de presă.
Edilul a precizat că funcţia de administrator public s-a înfiinţat cu respectarea Codului Administrativ, iar potrivit contractului de management încheiat pe perioada mandatului de primar, Kacsó Sándor va răspunde, printre altele, de coordonarea Administraţiei Domeniului Public, a Serviciului Public Ecologie Peisagistică şi Salubrizare, dar şi a Clubului Sportiv Municipal.
În plus, va avea sarcina de a participa activ la elaborarea planului de dezvoltare locală, poate face propuneri în vederea creării unor noi posibilităţi de investiţii, va oferi suport şi consiliere economică în ceea ce priveşte fundamentarea proiectelor, a politicilor publice şi a dezvoltării economice. Primarul a mai spus că la baza selecţiei a stat experienţa noului administrator în achiziţii publice, în afaceri şi în managementul proiectelor.
Kacsó Sándor a arătat, la rândul său, că are experienţă în colaborarea cu o serie de instituţii şi care îi va folosi în noua sa calitate, însă a adăugat că schimbările nu se vor simţi imediat.
‘Schimbările nu vor interveni peste noapte. E nevoie de multă muncă, de o strategie. În primul rând voi începe cu o diagnoză a stării de fapt. Apoi, în funcţie de priorităţi, vom lua deciziile şi vor face schimbările care se impun. Desigur, legat de ADP, cred că cea mai importantă problemă în acest moment este deszăpezirea’, a subliniat Kacsó Sándor. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)