Producătorii din zona Târnavei Mari, care au participat la Proiectul ‘Bucate din vecinătate’, iniţiat de Asociaţia Vecinătatea Femeilor din Saschiz prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) Dealurile Tânavelor, finanţat prin fonduri europene, prin care se livrau la domiciliu coşuri cu alimente tradiţionale, au decis să înfiinţeze o cooperativă pentru a putea continua să îşi comercializeze produsele, după încheierea finanţării nerambursabile. ‘A crescut foarte mult numărul comenzilor în ultimele luni, în special înainte de sărbători, şi am ajuns la concluzia că, pentru a putea continua proiectul, întrucât finanţarea nerambursabilă s-a încheiat, producătorii au nevoie să se asocieze, să meargă împreună mai departe. Iar o parte din producătorii care au participat la crearea lanţului scurt ‘Bucate din vecinătate’ acum au înfiinţat Cooperativa Dealurile Târnavelor. Li s-au alăturat şi alţi producători care nu au participat la proiectul iniţial, dar au vrut să facă parte din acest concept. Pentru noi, cel puţin, din perspectiva Grupului de Acţiune Locală (GAL) Dealurile Tânavelor şi a finanţărilor pe care le oferim pentru dezvoltare locală a fost un succes şi o bucurie. Şi aceasta pentru că noi am avut în strategie măsura pentru crearea lanţurilor scurte, cât şi măsura de asociativitate. Iar cele două măsuri au fost complementare şi au fost un sprijin real pentru producătorii din zona noastră’, a declarat reprezentanta GAL Dealurile Târnavelor, Florentina Călugăr. Potrivit Florentinei Călugăr, prin intermediul acestei cooperative, producătorii vor putea să comercializeze produsele în comun şi vor putea astfel continua proiectul de livrare a coşului cu produse tradiţionale din zona Târnava Mare. ‘Deocamdată livrează în zona Sighişoara şi Târgu Mureş, dar sunt cereri şi din alte localităţi din ţară, mai ales cele învecinate, Braşov şi Sibiu. Şi înseamnă că dacă îşi vor gestiona foarte bine produsele comune, vor putea să ajungă şi în alte locuri cu produsele. Noi nu am inclus în proiect înfiinţarea acestei cooperative, însă am făcut o altă măsură de sprijin pentru înfiinţarea unei asociaţii, nu ştiam atunci că va fi chiar aceasta, formată din producătorii care colaborau deja. A fost dorinţa lor ca acest proiect să continue, sub altă formă. Vor putea astfel să depună proiecte, din câte am înţeles se pregăteşte un proiect prin care să achiziţioneze o rulotă, prin care să meargă în oraşe şi să comercializeze produsele’, a arătat Florentina Călugăr. Proiectul ‘Bucate din vecinătate’, iniţiat de Asociaţia Vecinătatea Femeilor din Saschiz prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) Dealurile Tânavelor, a fost finanţat prin fonduri europene, iar acesta s-a dovedit a fi unul vizionar pentru perioada stării de urgenţă generată de pandemia de noul coronavirus, întrucât comenzile au fost cu mult peste aşteptări. Proiectul ‘Bucate din vecinătate’ a avut o valoare nerambursabilă de 60.000 de euro, iar rolul acestuia a fost înfiinţarea unul coş ţărănesc, care să reunească produse de la cât mai mulţi producători din Târnava Mare, pentru dezvoltarea unor lanţuri scurte alimentare, între producător şi consumator. În prima faza a proiectului au fost cuprinşi doar producătorii din acordul de colaborare, iar ulterior s-au putut alătura şi alţi producători, iar, cu ajutorul unei aplicaţii, clienţii şi-au putut concepe singuri coşul ţărănesc.