Proiectul echipei intersectoriale locale pentru prevenirea, combaterea violenţei şi a exploatării copilului (EIL) de la nivelul judeţului Mureş, formată din a fost prezentat, miercuri, ca exemplu de bune practici la nivel naţional, în cadrul conferinţei despre efectele consumului de droguri în rândul tinerilor, buyllingul şi violenţa în şcoli organizată la Târgu Mureş de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA).
Directorul general adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, Elida Deak, a arătat că echipa intersectorială locală a fost formată din psihologi, medici, poliţişti, poliţişti locali, jandarmi, asistenţi sociali şi jurişti din 19 instituţii publice şi private, fiind constituită prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mureş încă din anul 2015, cu scopul de a identifica şi monitoriza cazurile de risc în rândul copiilor, dar şi pentru a realiza activităţi de prevenire a consumului de alcool şi de ţigări.
‘În proiectul ‘Alcoolul şi tutunul nu te fac important’, ne-am aliat într-un proiect comun care a avut mai multe componente. O parte de prevenire, pe care am derulat-o cu colegii de la din Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi de Jandarmi în cadrul unităţilor de învăţământ şi cu instituţiile care au avut atribuţii pe partea de informare şi combatere a fenomenului de comercializare a alcoolului şi tutunului de către anumiţi agenţi comerciali. O foarte mare implicare şi colaborare au avut colegii reprezentanţi ai Poliţiei Locale a Municipiului Târgu Mureş şi Direcţia de Asistenţă Socială Târgu Mureş în informarea agenţilor economici şi aplicarea acelor sancţiuni contravenţionale conform legii, pentru comercializarea de alcool sau tutun către minori’, a arătat Elida Deak.
Reprezentanta DGASPC Mureş a precizat că se doreşte includerea în acest proiect şi a unei componente pentru părinţi, mai ales că statisticile arată că unii copii încep să consume alcool la vârsta de 9 ani, iar în rândul celor peste 15 ani studiile arătau că există un consum de alcool de 14,4 litri de alcool pur pe an, fapt considerat îngrijorător.
‘La nivel de judeţ, acest proiect a avut rezultate în ceea ce priveşte prevenirea şi informarea elevilor cu privire la fumat şi alcool, consecinţele şi impactul acestora. Am avut o foarte bună colaborare şi cooperare cu colegii de la Direcţia de Sănătate Publică şi de la Centrul Judeţean de Evaluare şi Consiliere Antidrog, care ne-au ajutat în formarea a 27 de specialişti care, ulterior, au mers în unităţile de învăţământ. Grupul ţintă au fost tinerii cu vârste între 15-18 ani întrucât, statistic, am văzut că la nivelul judeţului este vârsta care este mai aproape de acest fenomen al consumului de alcool şi tutun (…) La momentul la care noi am început proiectul am pornit de la un studiu naţional care ne spunea că avem copii în România care la vârsta de 15 ani şi peste 15 ani au un consum de alcool de 14,4 litri de alcool pur pe an, ceea ce este îngrijorător. Acest studiu a fost realizat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică împreună cu centrul regional din Sibiu. De asemenea, un aspect îngrijorător în acel studiu se referea la faptul că deja copiii de la vârsta de 9 ani încep să consume alcool’, a precizat Elida Deak.
Campania EIL a avut ca ţintă unităţile şcolare din mediul rural, întrucât se consideră că aceşti copii au nevoie de informaţii în privinţa consumului de alcool şi tutun.
‘Mulţi dintre copii ne-au spus la momentul respectiv că dacă ar fi avut acele informaţii mai devreme, poate nu s-ar fi apucat de fumat sau nu ştiau anumite aspecte legate de ce efecte are alcoolul asupra organismului, că poate să fie afectat creierul, gândirea şi toate celelalte mecanisme, ei fiind în creştere (…) De asemenea, consumul de alcool este însoţit sau, uneori, este cauza a anumitor fapte antisociale şi chiar infracţiuni. Noi vedem la nivelul instituţiei noastre cum, de la an la an, creşte numărul minorilor pentru care îi asistăm prin psihologii noştri, în timpul audierilor în cadrul unor cercetări penale pentru anumite fapte penale. Chiar dacă este minor şi nu răspunde penal până la o anumită vârstă, după deja implică acest lucru’, a arătat Elida Deak.
Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA), prin IPA România, a organizat, miercuri, la Târgu Mureş, conferinţa ‘Tânăra generaţie în faţa provocărilor lumii moderne: violenţă, droguri, alcool – prevenirea violenţei în şcoli’ la care participă peste 30 de membri IPA din Austria, Bulgaria, Ungaria, Macedonia de Nord, Grecia, Polonia, Moldova, Spania şi Canada.
IPA România a participat la conferinţă cu membri din 10 judeţe. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)