Mureş: Ritualurile străvechi la pornirea plugului în satele de pe Valea Mureşului Superior au rămas doar amintire

Muzeul Etnografie ‘Anton Badea’ din Reghin a prezentat, luni, un ritual străvechi, pornirea plugului, care avea loc în trecut în satele de pe Valea Mureşului Superior pentru marcarea începutului anului agrar. Aceste ritualuri se mai regăsesc doar în amintirea unor bătrâni şi au rămas consemnate în diferite studii muzeale. ‘Un obicei străvechi care avea loc la începutul primăverii era pornirea plugului. În 9 martie, în alte zone, după această zi, în lumea satului avea loc ieşirea cu plugul, moment ceremonial însoţit de gesturi rituale, ce marca începutul unui nou ciclu agrar. După sărbătoarea celor 40 de Sfinţi, timpul se încălzeşte, pământul începe a se dezgheţa, de aceea, în această zi sau în zilele următoare, oamenii aveau obiceiul de a scoate plugul şi de a merge la arat, în credinţa că sămânţa semănată acum va încolţi mai bine şi va da roade mai multe. În satele de pe Valea Mureşului, în ziua de Mucenici, oamenii ieşeau în grădină şi spuneau ‘ieşi iarbă că vin sfinţii şi te prind cu dinţii’, pentru a grăbi timpul cald. Odată cu el începea lucratul pământului, cu uneltele pregătite din timp, plugul era ascuţit şi îndreptat încă din luna februarie, pentru a fi într-o formă bună pentru arat’, a arătat, luni, directorul Muzeului Etnografic ‘Anton Badea’ din Reghin, Roxana Man. Într-o prezentare online, Roxana Man a precizat că, odată cu ieşirea în ţarină, erau scoase şi aduse în mijlocul curţii plugul, grapa, carul sau căruţa, cum i se spune în zonă, iar după ce animalele erau puse la jug, femeile le înconjurau cu tămâie aprinsă şi le stropeau cu aghiazmă de trei ori, în scopul purificării. Această purificare cu tămâie avea un rol de protejare a animalelor de spiritele rele, dar şi de stimulare şi protejare a viitoarelor recolte de intemperii. ‘Oamenii aşezau pe car un vas cu apă şi o pâine, simboluri ale belşugului, rostind ‘Dă Doamne un an mănos!’, după care aruncau apa pe vite/boi pentru a le merge bine tot anul. Aceste practici arată relaţia strânsă a omului cu natura, cu forţele sacre ale universului, care consta într-o înţelegere a ritmului naştere-moarte-renaştere, în respectarea unor prescripţii şi interdicţii de muncă şi în comunicarea prin ritual. În ţarină, trasarea primei brazde era ritualică şi ea, prima glie brăzdată, era bună la farmece, o serie de interdicţii fiind respectate de semănător’, a precizat Roxana Man, citând din volumul lui Simeon Florea Marian, ‘Sărbătorile la români’. În satele din judeţul Mureş, primul care ieşea la arat era sărbătorit în a doua zi de Paşte prin ritualul udării cu apă, denumirea ritualului fiind diferită de la un sat la altul. Spre exemplu, în satul Sânmihai, obiceiul udării cu apă era numit ‘Pogăniciul’, la Fărăgău se numea ‘Fuga din Tău’, iar la Pietriş avea denumirea de ‘Udatul Plugarului’, însă toate aveau cam acelaşi scenariu. ‘Cel care ieşea primul la arat era considerat harnic şi binecuvântat, întrucât va fi ferit de grindină, i se va face recolta bogată şi nu îi va fi atacată de păsări sau alţi dăunători’, a precizat Roxana Man, citând-o pe Emilia Sorlea, localnică din satul Pietriş.