Primăria Târgu Mureş a anunţat, miercuri, semnarea unui document de constituire a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public, în baza căruia rutele de transport în comun din municipiul reşedinţă de judeţ vor fi extinse spre localităţile învecinate.
‘Transportul în Târgu Mureş dar şi în zona arondată este unul dintre subiectele de mare interes aflate pe agenda autorităţii locale. Principalul obiectiv şi cea mai urgentă problemă de rezolvat prin această nouă entitate juridică este să oferim celor care trăiesc şi lucrează în Târgu Mureş, soluţii de transport public. Zona periurbană a Târgu Mureşului a devenit în ultimii 10-15 ani, locul numit ‘acasă’ pentru 25-30.000 de persoane care îşi petrec ziua, învaţă sau lucrează în oraş. Cu ADI Transport, de fapt, dorim să legăm comunele limitrofe de reşedinţa de judeţ prin reţea de transport public, liniile de autobuz să poată trece de teritoriul administrativ al Târgu Mureşului, iar astfel cetăţenii din zona periurbană să aibă acces la servicii de transport în comun direct de acasă spre oraş’, a arătat primarul Soós Zoltán, într-un comunicat de presă.
Edilul a precizat că activitatea ADI Transport va contribui la ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor din zona periurbană a municipiului Târgu Mureş.
Prin această asociere, municipiul Târgu Mureş va fi conectat din punct de vedere al rutelor de transport în comun cu localităţile Cristeşti, Corunca, Livezeni, Sângeorgiu de Mureş, Sântana de Mureş, Sâncraiu de Mureş şi Pănet.
‘Primarul Soós Zoltán, în calitate de iniţiator al HCL nr. 185 din 14 iunie 2022, consideră esenţială şi în interesul locuitorilor din unităţile administrative implicate dezvoltarea sectorului de transport. Implementarea noilor rute de conectare a localităţilor va duce şi la reducerea timpilor de deplasare, la un număr mai mic de maşini în trafic dar şi la reducerea costurilor de transport’, a mai precizat Primăria Târgu Mureş.