Cel mai mare festival de promovare a culturii motociclismului, muzicii rock şi hip-hop din România, Maris Fest, debutează, vineri, pe circuitul pentru sporturi cu motor Transilvania Motor Ring de lângă Târgu Mureş, cu salturi cu paraşuta, curse de viteză şi drifturi, urmând ca parada moto tradiţională să aibă loc sâmbătă, la orele amiezii.
În cadrul ediţiei din acest an a Maris Fest, denumită ‘Adrenaline Edition’, desfăşurată în premieră pe Transilvania Motor Ring, participanţii vor putea experimenta zborul cu elicopterul deasupra şi în împrejurimile circuitului, vor putea efectua salturi cu paraşuta în tandem cu paraşutişti experimentaţi şi vor putea lua parte la curse spectaculoase cu piloţi experimentaţi.
‘Taxi moto circuit – spectatorii însetaţi de adrenalină pot avea experienţa de a merge pe circuit cu motocicleta ca şi pasager, alături de un pilot experimentat. Plăcerea e garantată. Taxi auto circuit – spectatorii curioşi pot avea experienţa de a merge pe circuit cu maşina ca şi pasager, alături de un pilot experimentat. Taxi drift – spectatorii amatori de drifturi pot avea plăcerea de a fi puşi de-a latul de piloţii profesionişti de la RoDrift pe circuitul delimitat din parcare. Drag race – curse pe linia dreaptă a circuitului între diferite maşini şi motociclete prezente la circuit. Test drive Benelli – motocicliştii dornici de un test drive cu motocicletele Benelli vor putea să-şi rezerve locul la standul Benelli din faţa boxelor şi să probeze pentru câteva ture motocicletele italiene pentru a prinde gustul de circuit. La Maris Fest Adrenaline Edition participanţii pot încerca Pit Bike experience, cu mini-motocicletele pit bike’, au transmis organizatorii, pe site-ul festivalului.
De asemenea, spectatorii îi pot urmări pe Şoimii României, formaţia de înaltă acrobaţie a Aeroclubului României, care are programate două spectacole, vineri şi sâmbătă, şi pe ‘Hawks of Romania’, care încântă publicul de peste 15 ani cu ajutorul celor mai performante avioane – EXTRA 300/330SC.
Potrivit lui Horia Ciocan, unul dintre organizatorii Maris Fest, pe lângă cel mai bun line-up avut până acum, participanţii vor beneficia de un program intens pe parcursul celor trei zile de festival. Pe lângă activităţile aducătoare de adrenalină, se va încerca stabilirea unui record naţional.
‘Ne dorim să facem un record naţional la capitolul parada moto, vrem să o întindem pe o suprafaţă cât mai mare din cei 35 de kilometri. Parada va începe la Shopping City din Târgu Mureş şi se va termina la Transilvania Motor Ring, trecând prin marea majoritate a cartierelor din Târgu Mureş’, a spus Horia Ciocan.