Asociaţia Suryam şi Crucea Roşie Târgu Mureş organizează, începând de vineri, o Şcoală de vară pentru jurnalişti, în cadrul proiectului ‘MureşHub: Centrul unic de integrare şi asistenţă socială a refugiaţilor din judeţul Mureş’, pentru încurajarea diseminării informaţiilor corecte cu privire la refugiaţii din Ucraina.
Preşedintele Asociaţiei Suryam a prezentat, vineri, jurnaliştilor proiectul MureşHub, prin care sunt identificate şi rezolvate problemele şi situaţiile reale pe care refugiaţii ucraineni le întâmpină, iniţiat pe baza experienţei celor 15 organizaţii mureşene care constituie grupul de lucru ‘Uniţi pentru Ucraina Mureş’, care a luat fiinţă în martie 2022.
‘Scopul proiectului ‘MureşHub: Centrul unic de integrare şi asistenţă socială a refugiaţilor din judeţul Mureş’ este de a realiza o adevărată coeziune socială, de a răspunde punctual nevoilor prin dezvoltarea unei platforme de lucru tip ‘give and take’ care să faciliteze comunicarea şi necesităţile specifice ale refugiaţilor, respectiv înţelegerea nevoilor refugiaţilor de către comunitatea locală care îi găzduieşte. MureşHub îşi propune să dezvolte Ghidul refugiatului din judeţul Mureş, un ghid cu informaţii precise şi exacte despre instituţiile locale, accesul la serviciile medicale, programele de finanţare, istoria şi specificul zonei, modalităţile de transport şi cazare, drepturile şi obligaţiile refugiaţilor, dar şi locurile de petrecere a timpului liber sau deliciile culinare locale etc’, a arătat Marius Dumitrescu.
În cadrul proiectului va fi lansat un Call center specializat, cu program semipermanent, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor refugiaţilor şi înrolarea în acest proces de coeziune a tuturor factorilor care pot acţiona util în rezolvarea problemelor refugiaţilor.
‘Proiectul mai include sesiuni de orientare pentru refugiaţii nou sosiţi, transport pentru cei bolnavi, servicii de traducere, tabere, întâlniri de socializare gen – activităţi hand made, organizarea unei biblioteci, seri specifice, cursuri de engleză şi română, excursii, workshopuri de patiserie, etc. Proiectul ‘MureşHub’ beneficiază de o finanţare în valoare de 240.125 RON din partea poporului britanic, prin sprijinul Oxfam şi al Fundaţiei Comunitare Mureş (…) Comunitatea mureşeană doreşte, atât pe plan instituţional, cât şi pe plan al societăţii civile să ajute refugiaţii ucraineni să treacă peste această perioadă de grea încercare, cât mai uşor posibil. Proiectul contribuie la asigurarea nevoilor reale cu care se confruntă refugiaţii. Experienţa de lucru cu refugiaţii până în prezent arată că aceştia nici măcar nu au aşteptări, deoarece nu au informaţii privind drepturile lor, iar prin acest proiect se schimbă radical în bine şansele lor de integrare şi coeziune socială’, a mai spus Marius Dumitrescu.
Proiectul ‘MureşHub’ mai are ca obiectiv informarea a minimum 500 refugiaţi despre drepturile şi obligaţiile pe care le au, dar şi accesul la resurse şi servicii administrative prin platforma integrată de evidenţă a nevoilor refugiaţilor, asistenţă pentru deplasare şi ajutor informaţional sau de traducere.
Acesta mai urmăreşte, între altele, dezvoltarea personală a minimum 100 de refugiaţi pentru asigurarea unei vieţi independente prin consiliere psihologică, consiliere ocupaţională şi vocaţională, precum şi asigurarea nevoilor de bază urgente care nu pot fi asigurate de autorităţi sau alte ONG-uri (medicamente, analize, consultaţii medicale, reparare dispozitive defecte (maşini, telefoane), îngrijirea animalelor de companie (veterinar, medicamente, hrană), asigurarea unor bunuri şi de alimente speciale (lapte praf, produse fără gluten etc).
Lectorii au evidenţiat faptul că drepturile egale, integrarea, recunoaşterea şi solidaritatea sunt doar câteva dintre lucrurile esenţiale pentru fiecare om, ‘cu atât mai mult pentru persoanele care dintr-un motiv sau altul, de pe o zi pe alta, se trezesc în momente cheie ale vieţii, înstrăinaţi de ţara mamă, de viaţa de până atunci, alungaţi de războaie fără noimă’.
În cadrul Şcolii de vară, desfăşurată pe durata a două zile, jurnaliştilor le sunt prezentate şi specte privind securitatea datelor personale şi alte aspecte din sfera GDPR referitoare la refugiaţi, riscurile la care sunt supuşi aceştia, dar şi responsabilitatea presei în situaţiile de criză. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)