AcasăStiri generaleMureş: Scriitorul Nicolae Băciuţ va lansa o carte în fiecare lună a...

Mureş: Scriitorul Nicolae Băciuţ va lansa o carte în fiecare lună a anului 2021

Scriitorul Nicolae Băciuţ, şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, va lansa câte o carte în fiecare lună a anului 2021, pe lângă cele 90 lansate deja, dorind să sărbătorească în acest mod inedit împlinirea vârstei de 65 de ani. ‘Scriu mult pentru că am ce scrie. Împlinesc 65 de ani şi vreau să mă sărbătoresc într-un mod aparte. Mi-am propus ca în fiecare lună să public o carte de a mea. Am atât de multe lucruri păstrate în sertar astfel încât pot să finalizez acest proiect. Mi-am făcut din scris o activitate de angajament responsabil, pentru că atunci când îţi pui numele pe o carte, laşi urme. O carte se aşează pe un raft, se aşează în suflet şi, în aceste condiţii, eu mi-am respectat statutul de scriitor. Nu cred că trece o zi în care să nu scriu ceva. Cele 90 de cărţi publicate până acum sunt de la poezie până la publicistică, pentru că viaţa mea s-a împărţit între masa de scris şi terenul pe care îl face orice jurnalist. Am în spate o activitate de peste 40 de ani, nu doar în presa scrisă, am peste 15 ani de televiziune, nemumărate colaborări la radio, iar din această condiţie de jurnalist mi-am extras de multe ori materialul pentru cărţile mele. Am sute de interviuri cu marile personalităţi ale presei româneşti, pe lângă aceasta am scris jurnale de călătorie, fiindcă am avut şansa să ajung în locuri în care nu se ajunge uşor’, a declarat, pentru AGERPRES, Nicolae Băciuţ. Prima carte din acest an este intitulată ‘Vă pup, ciocoflenderilor’ şi i-a fost dedicată actorului Florin Piersic, la împlinirea vârstei de 85 de ani, iar cea de-a doua, lansată în luna februarie, se numeşte ‘Dialoguri tăcute’, care cuprinde 12 interviuri, între care cel cu preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, şi cel cu poeta Ana Blandiana. În paralel cu volumele lansate în fiecare lună, Nicolae Băciuţ a spus că lansează şi câte un jurnal, cel din ianuarie având 196 pagini, iar cel din februarie, 150 pagini. Pe lângă numărul de cărţi lansate, Nicolae Băciuţ s-a îngrijit şi de publicarea a 3.500 de volume şi editează singur două publicaţii lunare de cultură, ‘Vatra Veche’ şi ‘Cadran’, având colaboratori în întreaga lume. ‘Sunt o instituţie de instituţii, cum îmi spun prietenii, nu e vina mea, aşa m-a făcut mama. Am nişte deprinderi pe care nu le au foarte mulţi. În timpul liceului am făcut, în timpul orelor de Limba română, o publicaţie, împreună cu un coleg de clasă, Unirea Times. Scriam cu foarte mare uşurinţă (…) Scriu şi acum şi am inclusiv o pricepere pe partea tehnică, de tehnoredactare, şi din acest motiv lucrez foarte rapid şi eficient. Dar dincolo de ceea ce pot să fac singur, am această şansă de a avea extraordinar de mulţi colaboratori. Acum am în portofoliu peste 5.000 de pagini încât aş putea, doi ani la rând, să realizez revistele fără să mai am nevoie de colaborări. Dar nu voi face aşa’, a arătat Băciuţ. Secretul productivităţii sale, susţine Nicolae Băciuţ, este faptul că doarme doar 3-4 ore pe noapte şi ‘nu îşi pierde timpul cu fleacuri’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks