Consiliul Judeţean (CJ) Mureş a aprobat, joi, o hotărâre prin care Serviciul Public Salvamont-Salvaspeo Mureş va putea derula activităţi de salvare a persoanelor aflate în pericol de înec şi a atribuit un spaţiu pentru înfiinţarea unui centru de pregătire a scafandrilor.
CJ Mureş a modificat astfel regulamentul de funcţionare a Serviciului Public Salvamont, completându-l cu activităţile de salvare a persoanelor aflate în pericol de înec, căutarea persoanelor dispărute în apă, inclusiv prin scufundări acvatice, scoaterea victimei din mediul periculos, recuperarea persoanelor înecate, în ştranduri şi alte locuri organizate pentru îmbăiere, situate pe apele interioare naturale sau amenajate.
‘Instruirea şi antrenarea scafandrilor este una de importanţă majoră, iar această activitate de regulă se desfăşoară în bazinele de înot ale complexului de agrement Week-end Târgu Mureş. Având în vedere că, în prezent în imobilul în cauză nu se desfăşoară activităţi, acest imobil poate fi dat în folosinţă gratuită, în favoarea Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Mureş, în vederea organizării aici a centrului de instruire, perfecţionare şi depozitării echipamentelor’, a precizat Consiliul Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.