AcasăStiri generaleMureş: UMFST va susţine studenţii ucraineni şi mediul universitar din ţara vecină

Mureş: UMFST va susţine studenţii ucraineni şi mediul universitar din ţara vecină

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş va susţine studenţii ucraineni din Târgu Mureş, precum şi mediul universitar din ţara vecină, a anunţat, joi, rectorul dr. Leonard Azamfirei.

‘La această oră, mii de oameni stau la graniţa Ucrainei cu România, mulţi fugind pe jos din calea războiului. Măcar acum să nu uităm că în ţara vecină, comunitatea românească este a treia ca pondere, după ucraineni şi ruşi, dacă am considera laolaltă românii (151.000) şi ‘moldovenii’ (256.600). În faţa acestei agresiuni fără precedent în faţa unui stat suveran, în cele mai sumbre ore ale Europei de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, trebuie să întărim arhitectura de securitate a Uniunii Europene în faţa acţiunilor iraţionale ale Kremlinului şi să dăm dovadă de solidaritate atât cu minoritatea românească din Ucraina, cât şi cu întreg poporul vecin care trece prin momente critice. Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş va susţine studenţii ucraineni din Târgu Mureş precum şi mediul universitar, fie că este vorba de studenţii sau de profesorii din Ucraina’, a declarat dr. Leonard Azamfirei, care este şi senator PSD, într-o postare pe facebook.

Azamfirei a adăugat că, într-un documentar difuzat recent la postul public de televiziune rus, Vladimir Putin a deplâns prăbuşirea URSS, considerând că este ‘cel mai mare dezastru geopolitic al secolului trecut’.

‘Putin afirmă că regimul de la Kiev este anti-rus şi că a orchestrat un presupus genocid al populaţiei rusofone din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk. Totodată, acuză că americanii au pus stăpânire pe Ucraina, despre care spune că este o ţară ce ocupă ilegitim un teritoriu care aparţine istoric şi de drept Rusiei. În consecinţă, preşedintele rus susţine că extinderea NATO spre Est ar fi un pericol pentru ţara sa, iar aşezarea Ucrainei sub umbrela de securitate euroatlantică ar fi un proces de ‘acaparare militară’ la care Rusia nu poate asista pasiv. În fapt, Vladimir Putin vrea să impună Rusia ca actor major pe arena internaţională. Obiectivul a fost declarat la Conferinţa pentru securitate de la Munchen din 2007. Intenţiile sale în privinţa Ucrainei au fost fixate şi explicate în iulie 2021, prin publicarea articolului ‘Unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor’, în care afirmă deschis că Ucraina nu este un stat suveran, ci doar o colonie care trebuie eliberată de ocupanţii occidentali. Contextul mai larg ne ajută să înţelegem de ce Putin nu se va mulţumi cu independenţa regiunilor Doneţk şi Lugansk’, a subliniat Azamfirei.

Senatorul a mai spus că spaţiul ocupat de liderii separatişti se întinde pe o treime din suprafaţa celor două entităţi şi că este de presupus că aceştia vor emite pretenţii teritoriale până la graniţele administrative ale celor două ‘republici populare’.

”Menţinerea păcii’ în regiuni pe care oricum le controla este doar un pretext pentru paşi strategici mult mai mari. Operaţiunea militară complexă care a început în dimineaţa acestei zile este de fapt un blitzkrieg împotriva Ucrainei, afirmarea dreptului forţei şi, în egală măsură, un act de război îndreptat împotriva ordinii internaţionale. Naraţiunea oficială a Kremlinului nu are nimic de-a face cu ‘denazificarea’ (preşedintele Zelenski are origini evreieşti!) sau cu ‘eliberarea fraţilor slavi şi ortodocşi care s-au lăsat prinşi în intrigile occidentale’, ci este un plan bine pregătit pentru a bloca aspiraţiile democratice ale Ucrainei, pentru desfiinţarea armatei şi schimbarea regimului politic de la Kiev. Simplu spus, este un plan de extindere prin mijloace brutale a zonei de influenţă a Rusiei, o fixaţie maniacală şi anacronică pentru controlul spaţiului ex-sovietic’, a mai arătat Leonard Azamfirei. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks