Un tir care transporta cereale a părăsit partea carosabilă în localitatea Leordeni, comuna mureşeană Gheorghe Doja, şi a avariat o casă de pe marginea drumului, precum şi un stâlp de electricitate şi o conductă de gaz, informează ISU şi IPJ Mureş. ‘Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că un bărbat, de 44 de ani, din judeţul Harghita, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, din direcţia Ungheni-Acăţari, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. În urma evenimentului rutier, nu au fost înregistrate victime omeneşti, rezultând avarierea unui imobil, a unui stâlp de electricitate şi a unei conducte de gaz’, informează ISU Mureş. La rândul său, IPJ Mureş a precizat că echipa de intervenţie de la furnizorul de gaz a reuşit oprirea scurgerilor de gaze şi se aşteaptă o echipă de intervenţie de la compania de electricitate, pentru a îndepărta firele de curent care traversau drumul. Pompierii militari asigura prevenirea şi stingerea incendiilor la locul intervenţiei, iar poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului. Traficul se desfăşoară alternativ, pe un sens de mers. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)