Mureş:Obiceiul fărşangului prin care oamenii îşi iau rămas bun de la iarnă, reînviat în unele localităţi

Muzeul Etnografic ‘Anton Badea’ din Reghin a publicat, marţi, un studiu potrivit căruia o serie de localităţi din judeţul Mureş, precum Câmpeniţa, Breaza, Fântânele, Sâncrai, Sângeorgiu de Mureş sau Glăjărie, au readus la viaţă un obicei străvechi, şi anume Fărşangul, sau sărbătoarea prin care oamenii îşi iau rămas bun de la iarnă. ‘Acest vechi obicei, cu tradiţie de sute de ani, a fost readus la viaţă, în mai multe localităţi ale judeţului Mureş, precum Câmpeniţa, Breaza, Fântânele, Sâncrai, Sângeorgiu de Mureş, Glăjărie. Specificul obiceiului în aceste localităţi era că personajele prezentate erau întruchipate numai de băieţi. După ce se aduna ceata de comedianţi, aceştia treceau pe la fiecare poartă a localităţii, unde erau omeniţi de către gazdele care, ulterior, erau invitate la bal. După colindarea fiecărei gospodării, distracţia se muta în căminul cultural al localităţii şi ţinea până a doua zi dimineaţă (…) La auzul cuvântului ‘fărşang’, toată lumea se gândeşte la distracţie, dans, la bal mascat. Puţini dintre oameni ştiu însă ce se sărbătoreşte în această perioadă, când începe şi când se sfârşeşte’, a arătat muzeograful Kozma Jozsef, de la Muzeul Etnografic ‘Anton Badea’, pe Facebook. Potrivit muzeografului, cercetătorii au descoperit, în unele însemnări din secolul al XV-lea, că oamenii vremii, într-o anumită perioadă a anului, se îmbrăcau în vestimentaţia unor personaje şi îşi puneau diferite măşti. ‘Secole la rând, ‘fărşang’-ul reprezenta o sărbătoare care, de regulă, începea după Bobotează (6 ianuarie) şi ţinea până la începutul postului mare (postul negru) şi se repeta anual. Acest interval de timp era o perioadă în care oamenii îşi luau rămas bun de la iarnă, aşteptau primăvara şi întruchipau lupta simbolică dintre iarnă şi primăvară. Obiceiurile legate de această perioadă aveau menirea de a prezenta apropierea primăverii. Înmormântarea iernii reprezenta, totodată, şi alungarea răului acumulat peste an’, susţine Kozma. Potrivit muzeografului, ţăranii îmbrăcau un manechin făcut din paie, reprezentând fărşangul, care, în cadrul unei petreceri, era ars. ‘Au existat localităţi în care lupta dintre iarnă şi primăvară a fost prezentată/jucată de persoane costumate ca atare. Spre sfârşitul acestei perioade persoanele costumate umblau din gospodărie în gospodărie să adune donaţii pentru muzicanţii care participau la această sărbătoare. Odinioară nunţile erau organizate tot în această perioadă, deoarece în imaginaţia populară persista un crez conform căruia există o strânsă legătură între natura care se trezeşte şi tinerii însurăţei. Un rol semnificativ în alegerea partenerului de viaţă l-au avut balurile organizate în această perioadă. Uneori se întâmpla ca fetele care rămâneau nelogodite sau nemăritate să fie luate în derâdere’, a spus muzeograful. El spune că ultima zi a fărşangului, numită ‘marţea lăsării cărnii’ (húshagyókedd), cu 47 de zile înainte de Paşte, reprezintă şi începutul perioadei postului negru. ‘În această zi băieţii costumaţi vizitau gospodăriile localităţii, invitau gazdele la bal, jucau fetele gospodăriei şi cereau bani pentru muzicieni. În funcţie de localităţi, obiceiul se desfăşura în diferite moduri, fie prin paradă, fie obiceiul era prezentat în spaţii închise, de regulă la şezători. Paradele carnavalului erau organizate în localităţi mai mari – comune sau oraşe. Participanţii la aceste parade se costumau în diferite personaje – frizer, preot, comerciant, cerşetor, medic, mireasă, mire etc., iar dialogul dintre acestea era, de multe ori, improvizat de către participanţi şi avea menirea de a prezenta calităţile şi defectele personajului pe care îl întruchipau/jucau. Pe lângă aceste personaje omeneşti, participanţii se deghizau cu drag şi în animale precum ursul, calul, ţapul etc.’, a mai precizat Kozma Jozsef. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)