Expoziţii de documente, fotografii, obiecte şi costume din patrimoniul Casei Regale, ansambluri populare, cântăreţi şi artişti cunoscuţi, meşteri populari, 10 maşini de epocă de la 1936 sunt anunţate sub titlul generic ‘Muzeul şi Regalitatea’, în perioada 10-17 mai, la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, pentru a marca 85 de ani de la înfiinţare şi 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I.
Cu această ocazie, vor fi deschise pentru public expoziţiile ‘Muzeul Satului’ şi ‘Regalitatea şi Satul regal’, care vor cuprinde documente, fotografii, obiecte şi costume din patrimoniul Casei Regale, Muzeului Satului şi Arhivelor Naţionale ale României. Publicul va afla astfel despre pasiunile Regelui Mihai I al României şi despre cât de mult iubea Regina Maria costumul tradiţional şi îl promova purtându-l, anunţă Muzeul Satului într-un comunicat transmis miercuri.
De asemenea, în cele şapte zile dedicate Muzeului, va fi organizată o masă rotundă, la care vor lua parte academicieni, istorici, oameni de cultură, temele în dezbatere fiind istoria începuturilor Muzeului Satului, relaţia muzeului cu Casa Regală, rolul Fundaţiei Culturale ‘Principele Carol’ în realizarea muzeului.
În ziua de 10 Mai vor fi acordate două titluri onorifice de ‘Ambasador al Muzeului Satului’ personalităţilor care au promovat şi susţinut valorile tradiţionale şi identitare româneşti – acad. Georgeta Stoica şi acad. Sabina Ispas.
În aceeaşi zi, doamne şi domnişoare în costume de la începutul secolului XX vor întâmpina oaspeţii pentru a reda atmosfera anilor în care se înfiinţa muzeul. Costumele fac parte din colecţia privată Adina Nanu şi colecţia Muzeului TNB.
Totodată, va fi deschisă pentru public casa bunicului Preasfinţitului Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, donată Muzeului în 2018, aflată satul Spermezeu, judeţul Bistriţa Năsăud, fiind inclusă în circuitul de vizitare al ‘Satului Nou – zona sud’.
În toată perioada, vor putea fi întâlnite în muzeu ansambluri populare care vin din satele de provenienţă a caselor transferate în 1936, cântăreţi şi artişti cunoscuţi, meşteri populari. De asemenea, vor putea fi admirate şi 10 maşini de epocă, de la 1936, expuse în curtea Muzeului de Ţiriac Collection şi Retromobil Club România.
Împreună cu Romfilatelia, va fi lansat Întreg poştal aniversar ‘Muzeul Satului – 85 de ani (1936-2021)’.
Atmosfera perioadei interbelice va fi recreată de membri ai Asociaţiei Tradiţii Militare, care vor purta costume de epocă şi vor oferi informaţii despre armata română la 1936.
‘Nu uitaţi, în perioada 10-17 mai, aveţi întâlnire cu istoria în Muzeul-sat de la Şosea!’, transmite Muzeul Naţional al Satului.
Pe 10 mai 1936, se inaugura oficial ‘Muzeului Satului Românesc’, în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a membrilor guvernului, a oficialităţilor Bucureştiului precum şi a elitei culturale din acea vreme din care făcea parte şi profesorul Dimitrie Gusti.
Totodată, anul acesta se împlinesc şi 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României, muzeul fiind înfiinţat cu sprijinul Fundaţiei Culturale ‘Principele Carol’.
Din 29 septembrie 2020, Muzeului Naţional al Satului i-a fost acordat Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.