Muzicieni din Germania şi Franţa sunt invitaţi la Zilele Culturii Sinti şi Roma care vor avea loc la Bucureşti, în perioada 10 – 12 noiembrie, în cadrul unui eveniment organizat de Goethe-Institut Bucureşti şi Institutul Francez din România.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, iniţiativa celor două institute culturale urmăreşte consolidarea reprezentării romilor în spaţiul public, prin diseminarea culturii acestora.
Zilele Culturii Sinti şi Roma se vor deschide cu masa rotundă ‘Roma Music and Community Engagement’. Specialişti şi manageri culturali care au desfăşurat proiecte despre cultura romilor sau proiecte care se adresau acestei minorităţi vor dezbate aspecte socio-economice şi culturale ale grupului etnic rom şi sinti din Europa Centrală şi România, se precizează în comunicat.
Pe 12 noiembrie, muzicieni specializaţi în chitară sau vioară sunt aşteptaţi la Universitatea Naţională de Muzică, în Sala Auditorium, la un atelier intensiv susţinut de Florin Niculescu şi Christian Escoude, la care participanţii se vor familiariza cu stilul instrumental pe ritmuri inedite de sinti şi gypsy jazz din Germania şi Franţa. Atelierul este gratuit şi are loc între orele 10,00 şi 14,30.
În aceeaşi zi, de la ora 19,00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, publicul este invitat să asculte un concert de gypsy şi sinti jazz, susţinut de Dotschy Reinhardt Sinteza, descendentă a legendei jazz-ului Django Reinhardt, alături de chitaristul francez Christian Escoude şi de violonistul român Florin Niculescu.
Biletele, cu preţuri cuprinse între 35 de lei şi 50 de lei, au fost puse în vânzare pe arcub.ro, bilet.ro şi la casa de bilete ARCUB.
Evenimentul este organizat de Institutul Francez, Goethe-Institut Bucureşti şi Asociaţia Jumătatea Plină.